Aeroportul Timișoara construiește un nou terminal pentru sosiri externe

Aeroportul Timișoara construiește un nou terminal pentru sosiri externe

0
DISTRIBUIȚI

Aeroportul internațional „Traian Vuia” Timișoara va construi un nou terminal pentru sosiri externe, anul viitor. Valoarea totală a lucrărilor este de peste 30,3 milioane lei, din care peste 15,4 milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020. ”Este vorba de dezvoltare integrată a zonei aeroportului pe teritoriul administrativ al comunei Ghirodei. Primul pas este această nouă aerogară pentru plecări externe.


Există proiect, a fost licitație și am discutat cu constructorul și din ianuarie vor începe lucrările. Punctul critic al aeroportului era terminalul sosiri externe. Vor fi trei noi benzi pentru bagaje fapt ce va permite procesarea a trei curse în paralel. Ulterior, vom începe lucrările la terminalul de plecări curse externe”, a declarat, astăzi, Dan Idolu, directorul aeroportului.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a anunțat că se va construi un drum expres de la ieșirea din Izvin de pe autostradă până la centura Timișoarei. „Vom semna un parteneriat cu comuna Ghiroda. Consiliul Județean Timiș va suporta costurile pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului, iar comuna Ghiroda va asigura finanțarea pentru partea de drum de pe teritoriul comunei. Săptămâna aceasta, Guvernul României a semnat proiecte de 65 de milioane de euro pentru Timiș – centura de sud a Timișoarei și finanțarea pentru noul terminal de sosiri externe al aeroportului”, a spus Dobra.

Primarul comunei Ghiroda, Ionuț Stănușoiu, a declarat că în zona aeroportului se va dezvolta cel mai puternic parc industrial din Timiș, dezvoltarea aeroportului având un rol esențial în acest proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.