Șase persoane, între care patru copii, la spital după ce un șofer...

Șase persoane, între care patru copii, la spital după ce un șofer a intrat pe contrasens UPDATE Șoferul vinovat era băut FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Două mașini s-au ciocnit pe DJ682, între localitățile Frumușeni și Fântânele din județul Arad. Coliziunea s-a produs după ce unul dintre autoturisme a trecut de axul drumului pe sensul opus de mers.

În urma ciocnirii, toate cele șase persoane implicate au ajuns la spital. În una dintre mașini se aflau o femeie și patru copii cu vârste între 7 și 14 ani, toți fiind transportați la spital cu două ambulanțe. Pentru șoferul din cealaltă mașină a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare, acesta fiind preluat, conștient, de un echipaj SMURD.

„Din primele constatări de la fața locului, s-a stabilit ca azi, în jurul orei 19.05, un bărbat de 73 de ani, din Frumușeni, in timp ce conducea un autoturism pe DJ 682, dinspre Fântânele înspre Frumușeni, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o tânără de 29 ani din Frumușeni.


Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și gravitatea accidentului”, a transmis IPJ Arad. În urma accidentului, traficul a fost blocat până după intervenția echipajelor de urgență.

UPDATE „În urma testării cu etilotestul, a rezultat o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat a bărbatului. S-a dispus recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai transmis IPJ Arad. Din fericire, viața celor implicați, chiar dacă răniți în urma accidentului, nu este în pericol.

Sursa foto: ISU Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.