Încă un pod important din Timișoara va fi reabilitat. Investiția se ridică...

Încă un pod important din Timișoara va fi reabilitat. Investiția se ridică la peste zece milioane de euro

2
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara intenționează să reabiliteze încă un pod important din oraș. Este vorba de Podul Iuliu Maniu (Muncii), care asigură continuitatea B-dului Iuliu Maniu peste canalul Bega, realizând astfel legătura rutieră între zona Gării de Nord și Calea Șagului.

Un studiu de fezabilitate privind modernizarea acestui obiectiv de investiții urmează a fi supus votului în următoarea ședință a Consiliului Local Timișoara. Din documentația care însoțește proiectul de hotărâre aflăm că podul are o lungime de 72 de metri și că se află într-o stare avansată de degradare.

„Având în vedere starea avansată de degradare a structurii în ansamblu, capacitatea sa portantă redusă, precum şi necesităţile traficului actual şi de perspectivă, soluţia optimă în acest caz ar fi reabilitarea acestui pod.


Din aceste considerente şi prin faptul că prognoza traficului prevede o creştere semnificativă a intensităţii traficului, lucrările de reabilitare sunt impetuos necesare şi oportune”, scrie în proiectul de hotărâre.

De asemenea, din documentație mai aflăm că lucrările vor consta în reabilitarea podului prin înlocuirea totală a suprastructurii cu o structură mixtă oțel-beton.

„Calea pe pod va fi formată din patru benzi de circulație de 3,50m lățime fiecare. Trotuarele vor avea lățimea totală de 3,25m (0,50- pentru montare parapet; 1,75m destinat circulației pietonale și 1,00m destinat circulației bicicliștilor) și vor fi delimitate de partea carosabilă prin parapete pietonale. Se vor înlocui scările de acces din beton cu scări noi din metal. Central scara va fi prevăzută cu tiranți verticali care vor avea rol de suport al vegetației urcătoare poziționată la bază și vor fi iluminate prin montarea de proiectoare”, se arată în proiect.

Studiul de Fezabilitate aferent obiectivului de investiții „Reabilitare Podul Iuliu Maniu (Muncii)”, a fost întocmit de S.C. Pod Proiect SRL. Valoarea totală a investiţiei este estimată, conform devizului general al investiţiei, la peste 48 de milioane de lei, inclusiv TVA, și va fi asigurată din bugetul local. Durata pentru execuţia lucrărilor proiectate este estimată la 14 luni.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.