Formația timișoreană 8 Light Minutes a lansat o nouă melodie „Who Am I?“ mixată și înregistrată de către Lukinich Attila, în studioul timișorean DSpro. Trupa s-a constituit în urmă cu patru ani, sub conducerea lui Zsolt Szabó și de atunci au evoluat foarte mult, grație repetițiilor și diferitelor apariții scenice, iar anul acesta formația și-a schimbat numele în 8 Light Minutes.
În prezent, din trupă fac parte: István Tóth chitară solo, Abigél Szabó voce, Márk Kelemen percuție, Dávid König chitară bas, respectiv Zsuzsi Fodor voce, chitară ritm.
Anul trecut au avut ocazia să evolueze pe scena mare a Zilelor Culturii Maghiare din Timișoara, dar și-au putut etala talentul la alte manifestări, reprezentând orașul nostru în cadrul festivalului VIBE care a avut loc la Târgu Mureș, unde tinerele talente au lăsat o impresie cât se poate de pozitivă în rândul spectatorilor.
La sfârșitul lunii martie a anului trecut, tănăra formație de la Şcoala de Muzică şi Arte Artsoma, formată din cursanţi înscrişi în programul „Kids In A Band“ a susținut un recital în deschiderea concertului Vița de Vie care a avut loc în Reflektor Venue, unde au beneficiat deasemenea de aplauze sincere. În luna mai a acestui an trupa a cântat în cadrul Zilelor Maghiare Bănățene. Cel mai recent concert al formației timișorene a avut loc în clubul Capcana, în deschiderea recitalului formației americane Crazy Town.