Adrian Țuțuianu, vicepreședinte Pro România: Dacă trece moțiunea de cenzură, prima opțiune...

Adrian Țuțuianu, vicepreședinte Pro România: Dacă trece moțiunea de cenzură, prima opțiune este să stăm la masă cu PSD

0
DISTRIBUIȚI

adrian tutuianu

Senatorul Adrian Țuțuianu, vicepreședintele Pro România, a declarat, astăzi, la Timișoara, în cadrul unei conferințe de presă, că partidul va vota moțiunea de cenzură. În cazul în care moțiunea va trece, Pro România va sta la masă cu PSD, în primul rând, iar apoi cu PNL.

„Vom vota moțiunea de cenzură pentru că România are nevoie de un Guvern mai bun. Dacă moțiunea trece, prima opțiune a noastră este să stăm la masă cu PSD, care va fi fără actuala conducere, și cu cei din ALDE și să vedem dacă împreună reușim să facem o majoritate care să ducă România până la sfârșitul mandatului, cu un guvern restructurat, cu 17, 18, 19 ministere maxim, cu un premier bun, cu mai puține agenții guvernamentale, cu mai puțini secretari de stat, cu mai puțini angajați pe cabinetele demnitarilor și cu un program de guvernare care să fie adaptat la situația economică, socială și politică pe care o are România astăzi.


Dacă nu vom putea face această majoritate, sigur că suntem deschiși la dialog cu celelalte forțe politice”, a afirmat Adrian Țuțuianu.

De asemenea, vicepreședintele Pro România a precizat că partidul este în măsură să furnizeze expertiza și oameni „pentru un proiect de guvernare și pentru o perioadă scurtă de un an și pentru perioada de după alegerile parlamentare de anul viitor. Dacă trece moțiunea, va trebui să stăm la masă cu toți cei care vor dori să facem o majoritate care să ducă România mai departe. Observați astăzi că USR-ul nu dorește să facă parte dintr-o majoritate și atunci fie reușește prima noastră variantă, de a sta la masă cu PSD, fie cu PNL, să discutăm despre program, despre echipa de guvernare și despre prioritățile pentru un an și jumătate de mandat”.

Întrebat pe cine vede ca premier dacă Pro România ajunge la o înțelegere cu PSD, Adrian Țuțuianu a precizat că printre variante ar fi Sorin Câmpeanu, Mihai Tudose, Corina Crețu, Nicolae Bănicioiu sau chiar persoana sa.

„Cred că s-a lămurit lumea cu tehnocrații și nu cred că este o opțiune valabilă. Cred că conducerea unei țări trebuie să și-o asume partidele politice”, a adăugat Adrian Țuțuianu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.