Proiect de suflet realizat de voluntari în curtea Liceului „Ion Vidu” din...

Proiect de suflet realizat de voluntari în curtea Liceului „Ion Vidu” din Timișoara: concert de inaugurare „Hai Să Scenuim” FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Miercuri 20 noiembrie, la Timișoara, în curtea Liceului Ion Vidu, va avea loc inaugurarea proiectului de suflet #Scenuim, în cadrul unui eveniment inclus în programul „De-a arhitectura în şcoala mea”, în care muzica bună va fi asigurată de Dragoş Moldovan, Ghinţan, Twisted Blue, Maria Busuioc, Philip Goron „şi alţi artişti de-ai casei“, după cum precizează inițiatorii acestei acțiuni.

„În noul an școlar, comunitatea Liceului de Artă «Ion Vidu» se bucură de o toamnă rodnică prin intermediul proiectului Scenuim – un proiect ambițios, parte din programul «De-a arhitectura în școala mea», prin care curtea interioară a școlii și structura metalică a ceea ce, cândva, era o scenă, prind din nou contur și sunt readuse la viață și repuse în funcțiune atât în folosul școlii, cât și pentru comunitatea artistică a orașului. Datorită susținerii financiare a sponsorului Saguaro Technology și datorită copiilor și părinților voluntari, dar și a unor echipe de specialiști (tuturor le mulțumim și le suntem recunoscători), echipa proiectului #SCENUIM a reușit pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie să finalizeze câteva etape importante, precum: toaletarea vegetației din curte, refacerea instalației electrice, montarea unei structuri metalice intermediare, curățarea și vopsirea întregului schelet metalic, montarea de către echipa de specialiști a deck-ul wpc. Dezvoltarea și implementarea acestui program educațional este finanţată parțial de Ordinul Arhitecților din România din fondul Taxa «Timbrul Arhitecturii»“, spune Maria Papuca, din partea inițiatorilor acestui proiect.

„De-a arhitectura în școala mea” este un program educațional care dă posibilitatea elevilor să descopere şi să îşi dezvolte un mod de gândire şi abordare a problemelor specific arhitecţilor şi designer-ilor („design thinking”) prin realizarea de propuneri prin care să îmbunătăţească sau să reimagineze şcoala lor, fiind implicaţi astfel într-un proces de învăţare activă, în care îşi folosesc simţul practic şi creativitatea. Este o abordare a învăţării prin proiect aplicată pe un exemplu concret pe care ei îl cunosc şi utilizează, şcoala. Elevii, ghidaţi de îndrumătorul arhitect, investighează şcoala, identifică aspecte legate de clădire pe care doresc să le îmbunătăţească/schimbe, îşi imaginează ce vor să facă, se documentează, analizează şi fac propuneri de proiect, proiect pe care îl vor prezenta posibililor utilizatori.


Arhitectul îndrumător şi profesorul sunt numai ghizi în acest proces.

Concertul de inaugurare a proiectului Scenuim va avea loc miercuri, 20 noiembrie, de la ora 17.00, la Liceul „Ion Vidu” din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.