Ciocnirea jupânilor și aerul proaspăt stătut de interlopeală

Ciocnirea jupânilor și aerul proaspăt stătut de interlopeală

1
DISTRIBUIȚI

Conferința extraordinară a PSD Timiș a fost una în care s-a râs mult. În spatele sălii, unde erau jurnaliștii. Căci în față era doar un episod reinterpretat al luptei pentru putere. Cu un Sorin Grindeanu întors pe cai mari și nerăbdător să ajungă în fruntea PSD și un Călin Dobra ținut, de ochii lumii, pe podium, ultimul în rând, în marginea scenei. Luptele nevăzute dintre cei doi din perioada în care apoliticul de la ANCOM se ciocnea cu cel pus de el președinte și care-și dorea și el să fie cu adevărat jupânul filialei, au fost mascate, acum, în stilul PSD. O aparentă frăție până la instalarea noii echipe cu adevărat la putere pentru ca execuțiile pregătite adversarilor să fie 100% sigure. Așa e stilul unora.

S-a aprobat, la vedere, alegerea președintelui, președintelui executiv și a secretarului general. Alfred Simonis, omul de încredere al lui Grindeanu și care în ultimii ani s-a călit politic în baletul de supraviețuire făcut între taberele din partid, a devenit noul număr unu al filialei. Președinte executiv a fost ”uns” senatorul Eugen Dogariu, care în toți anii de mandat s-a remarcat printr-o asurzitoare muțenie și care are șanse mici să mai prindă un mandat, având în vedere scorul mic al PSD de la ultimele alegeri.


Și acesta unul dintre oamenii apropiați de Grindeanu. Secretar general – Sebastian Răducanu, ultimul din trio-ul prezentat, în urmă cu mulți ani de Dan Poenaru ca făcând parte din viitorii lideri ai filialei alături de Grindeanu și Dogariu.

Interesant este că la vicepreședinți a fost păstrată vechea garnitură a echipei Dobra plus încă cinci apropiați de-ai lui Simonis. Deși noul președinte al filialei într-un discurs bine scris și citit cu o ușoară emoție s-a vorbit despre aerisirea partidului, realitatea nu arată tocmai așa. Cum să reformezi filiala, partidul, când continui să ții în funcții de conducere oameni care sunt legați ombilical de crima organizată din oraș sau care sunt incompatibili, lucru stabilit irevocabil de justiție? Poate așa se explică tăcerea complice a PSD care nu a scos un mieunat când liderul PNL Timiș a defilat și defilează susținându-și prietenul care chefuiește cu interlopii.

Aerul proaspăt clamat nu e decât cocleala interlopă, în care infractori, băieți cu bani din zona gri și politicieni fac jocurile în spatele cortinei. Legăturile dintre grupările de crimă organizată din zonă leagă prin niște fire nevăzute dușmanii politici.De fiecare dată, crima organizată se bazează pe bani negri, șantaj direct sau indirect, pe câte-o azvârlire strategică în așternuturile decidenților politici. Care ajung, de voie, de nevoie, să facă rapid ciocul mic când vine vorba despre mafia care a început să controleze tot mai mult Timișoara. Istoriile trecute îi urmăresc pe zeii zilei, dar și pe cei picați în dizgrație și cărora le răsare din nou soarele pe stradă. Cât timp nu vor avea bărbăția de a se rupe faptic, nu declarativ, de aceste conexiuni vinovate, nu vor rămâne decât niște falși lideri. Pentru că jupânii adevărați vor fi cei care, sub o formă sau alta, le vor arăta pisica atunci când vor ieși prea tare din rând. Pentru că politicienii se schimbă la butoane, dar mafia rămâne, de fapt, tot la putere.

 

 

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Viorel Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.