„Baloo din Retezat”. Un urs care se scarpină de un copac a...

„Baloo din Retezat”. Un urs care se scarpină de un copac a fost filmat într-o pădure din parcul național aflat în vestul țării VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Un urs care se scarpină de un copac a fost filmat într-o pădure din Parcul Național Retezat cu ajutorul unei camere de monitorizare a faunei. Este vorba despre o filmare nocturnă care a fost publicată pe pagina de Facebook a Romsilva, compania de stat care administrează rezervația.

Reprezentanții Romsilva au postat imaginile pe rețeaua de socializare, iar acestea au devenit virale. Animalul a fost comparat cu celebrul Baloo din Cartea Junglei.

„Mâncărimea, bat-o vina! Moș Martin a fost surprins în ipostaze amuzante de una din camerele de monitorizare amplasate în Parcul Național Retezat, amintindu-ne de Baloo din Cartea Junglei.


Mai întâi se freacă cu simț de răspundere de un arbore pentru a-și marca teritoriul sau poate doar pentru a scăpa de o mâncărime – cine nu a trecut prin asta? și ulterior, îl vedem adulmecând scoarța arboretului, în încercarea de a-și identifica propriul miros sau al altor exemplare blănoase”, au relatat, pe Facebook, cei de la Romsilva.

Specialiștii Romsilva au însoțit imaginile cu o serie de informații despre urși. Cel mai bine definit simț al ursului este al mirosului, fiind mai dezvoltat decât cel al câinilor și, spre deosebire de majoritatea mamiferelor, ursul poate percepe culorile.

În lume există doar opt specii de urs: polar, grizzly, brun, negru american, panda, buzat, andin și negru din Tibet. Toate cele opt specii de urs sunt omnivore, adică pot mânca și carne și semințe, fructe sau miere. Dintre acestea ursul polar consumă carne în cea mai mare a timpului, iar ursul panda este aproape exclusiv vegetarian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.