Și cablurile din Aradului, Lipovei și Circumvalațiunii urmează să dispară de pe...

Și cablurile din Aradului, Lipovei și Circumvalațiunii urmează să dispară de pe stâlpi. Avertismentul primăriei

0
DISTRIBUIȚI

Municipalitatea le reamintește operatorilor care au cabluri aeriene de transmisii date și voce că trebuie să le mute de pe stâlpi în subteran.

În cadrul acestor lucrări de eliminare a cablurilor din spațiul aerian, primăria a programat dezafectarea cablurilor de pe trei artere principale: Calea Aradului, Calea Sever Bocu și Calea Circumvalațiunii.

Operatorii rețelelor de transmisii de date-voce au participat la numeroase ședințe în care s-a discutat despre obligația lor de trecere în subteran a rețelelor care le aparțin.


În prezent, firmele au primit notificări, prin care li se solicită să ia măsuri de îndepărtare a cablurilor de pe cele trei artere până la data de 1 iulie 2021.

După această dată, cei care nu se conformează vor fi amendați și, în caz că nici după aplicarea amenzilor nu vor interveni, se vor lua măsurile necesare de către Primăria Timișoara, urmând ca firmele să suporte cheltuielile.

Potrivit Direcției de Comunicare, în ultimele două săptămâni au fost dați jos de pe stâlpi 12 kilometri de cabluri de pe 200 de străzi și bulevarde din Timișoara, după o perioadă de negocieri și notificări.

De acum înainte, toate proiectele noi de investiții ale primăriei pentru drumuri includ obligatoriu și canalizația subterană pentru rețelele de date/voce.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.