p>
CFR Călători a anunțat luni că va introduce legături cu trenuri directe din țară spre litoral în minivacanța de Paște. De asemenea, compania suplimentează cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinații.
Astfel, în perioada 30 aprilie – 4 mai, CFR Călători va asigura, în plus faţă de trenurile existente în programele de circulaţie, legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi / Suceava, Timişoara Nord, Arad, Craiova, Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.
De asemenea, CFR Călători va suplimenta trenurile către cele mai solicitate destinații cu vagoane clasă, de dormit și cușetă.
Inclusiv trenul de Iași/Suceava cu destinația Mangalia și retur va avea în compunere vagoane cușetă.
CFR Călători roagă pasagerii să își planifice din timp călătoria, să folosească toate trenurile puse la dispoziție și să îşi procure din timp biletele, care pot fi cumpărate cu anticipaíe online, de la automatele de vânzare bilete din gări sau direct de la casele de bilete din gări și distribuitorii autorizați (agenții de turism).