Cum a vrut administrația Fritz să ia locul judecătorului la Colterm printr-o...

Cum a vrut administrația Fritz să ia locul judecătorului la Colterm printr-o procedură cu dedicație

1
DISTRIBUIȚI

Administrația Dominic Fritz a anunțat, imediat după instalare, că are soluția minune pentru salvarea companiei de termoficare Colterm SA – concordatul. Cu această idee a venit directorul promovat de USR, Bogdan Nanu, cel care și-a dat demisia după ce s-a aflat de trecutul său penal. A fost anunțată și o procedură de achiziție publică a serviciilor pentru concordat. Ulterior, s-a anunțat sec că, în urma unor contestații, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a anulat procedura, viceprimarul Ruben Lațcău anunțând că nu se va renunța la concordat. Ce nu s-a spus este motivul anulării acestei proceduri de către CNSC – a fost cu ”dedicație” și încălca grav legislația în vigoare.

Colterm SA a publicat pe SICAP anunțul procedurii de selecție pentru ”servicii de consultanță pentru restructurarea/reorganizarea tehnico- financiară”, care prevedea mai multe etape – o analiză preliminară, elaborarea cererii de deschidere a procedurii de concordat preventiv, stabilirea strategiei pentru restructurarea companiei și acordarea mandatului de administrator concordatar câștigătorului.

Procedura a fost contestată la CNSC de către Alfa & Quantum Consulting SPRL din Timișoara care a desființat practic caietul de sarcini, arătând că administrația Fritz prin ce a stabilit ca etape a mers până acolo încât a vrut să decidă în locul judecătorului sindic. Mai exact, s-a făcut achiziție publică inclusiv pentru mandatul de administrator concordatar, ori acesta poate fi desemnat doar de un judecător sindic de la Tribunalul Timiș.  Acesta este unul dintre motivele pentru care nu se putea realiza procedura de achiziție, fiind printre excepțiile prevăzute de lege.


În plus, activitatea unui practician în insolvență nu poate fi stabilită printr-un contract, cum își dorea conducerea Colterm SA, ci este reglementată de o legislație specifică.

”În acest context, întreaga procedură de atribuire a contractului este, în opinia contestatorului, profund nelegală în condițiile în care, dacă s-ar încheia un contract între debitor (autoritatea contractantă) și administratorul concordatar, s-ar ajunge în situația în care administratorul concordatar (practicianul în insolvență desemnat în urma achiziție publice) ar fi în raporturi de subordonare cu clientul său (entitate contractantă), fiind un prestator al acesteia, caz în care s-ar încălca independența și imparțialitatea administratorului concordatar față de toți participanții la procedură”, se arată în raportul CNSC.

În plus, CNSC a fost avertizat de faptul că prin coroborarea tuturor cerințelor din caietul de sarcini ”doar un singur practician în insolvență (KPMG) ar putea îndeplini toate cerințele”. Demonstrația a fost foarte simplă – doar trei firme din România au în portofoliu a minim unei proceduri omologate de concordat preventiv” care să îndeplinească criteriul valoric stabilit de Colterm SA ( o valoare minimă a pasivului  de 250 milioane de lei)” și doar una îndeplinește condiția ”accesul la bune practici europene și apartenența la un grup internațional”.

De asemenea, Colterm a solicitat printre criteriile de evaluare a ofertelor și existența în personalul firmei a unui ”analist business” în condițiile în care această ocupație nu se regăsește în Clasificarea ocupațiilor din România . În plus, compania de termoficare a solicitat pentru dovedirea experienței persoanelor din firmă prezentarea de scrisori de recomandare de la foști sau actuali clienți, în condițiile în care practicianul în insolvență nu este evaluat de părți, ci este supus doar dispozițiilor judecătorului sindic.

CNSC a analizat inclusiv punctul de vedere al Colterm și a concluzionat că ”întrucât, pe de o parte desemnarea și pe de altă pate confirmarea administratorului concordatar provizoriu nu sunt decizii pe care debitorul le poate impune (nu poate impune desemnarea ca administrator concordatar a câștigătorului a unei proceduri de achiziție de servicii de consultanță) extinderea obiectului procedurii cu exercitarea mandatului de administrator concordatar de către operatorul economic desemnat câștigător este nelegală. Consiliu reține că, în speță, nu pot fi efectuate remedieri care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire și, în consecință, se impune anularea proceduriii de atribuire contestate”.

 

1 COMENTARIU

  1. Pe zi ce trece devine tot mai evedent ceea ce vor sa faca acesti infiltrati ai oligarhiilor europene in administratia locala. Ce se intampla in cazul Colterm, seamana izbitor de mult ce ceea ce se intempla la Bucuresti Sect. 1, unde, o farfuza infiltrata fraudulos in administratia de acolo, isi face de cap in dispretul legii si al cetatenilor. Adica, scoaterea de pe ”felie” prin tot soiul de tertipuri a companiilor romanesti care prestau diverse servicii catre primarie si inlocuirea lor cu cele din grupurile de interese apropiate de USR, cele care au finantat campaniile electorale ale acestui partid cu puternice trasaturi fasciste. Asta se face la fel cum se face inlocuirea cu pluseristi, lipsiti de pregatirea necesara, a tuturor directorilor, managerilor din institutiile si companiile de stat. A devenit evident, chiar si pentru cetateanul simplu, ca aceste moduri de operare bazate pe frauda si fals a USR nu vor aduce nimic bun comunitatii ci unor grupuri de interese nelegitime.

Dă-i un răspuns lui Werner von Sechsenhausen Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.