Lil Obeah a lansat albumul de debut cu piese originale și reinterpretări...

Lil Obeah a lansat albumul de debut cu piese originale și reinterpretări după Mircea Baniciu și Implant pentru Refuz

0
DISTRIBUIȚI

Labelul independent The Sound of Art to Come a lansat albumul de debut al artistului Lil Obeah denumit „Lil Obeah from Transylvania”, care este realizat în colaborare cu producătorii internaționali Transglobal Underground, Dub Colossus și Marius Costache și conține, pe lângă piese originale și reinterpretări după Valeriu Sterian, Mircea Baniciu, Taraful din Clejani și Implant Pentru Refuz. Pentru pasionații de muzică dub și colecționarii de viniluri există și o ediție limitată de 200 de exemplare ce pot fi comandate până pe 15 ianuarie aici.

Lil Obeah este proiectul lui Andrei Bucureci, curator, muzicolog, art director și antreprenor cu o experiență de peste 10 ani în radio, muzică și artă. Portofoliul lui include proiecte diverse precum Tunesinourheads, Abator Industries, Crowd Control, Creionetica, Black Rhino Music & Radio și A4Activism. The Sound of Art to Come Records este proiectul său și al partenerei sale, Cristiana Bucureci, o platformă transilvăneană, editură și casă de discuri, unde sunt reuniți artiști de dub, electronic și experimental din toată lumea.

Primul album Lil Obeah este un proiect de dub electronic, un adevărat colaj sonor la care au contribuit profesioniști din domeniul muzicii: de la producătorul bucureștean Marius Costache de la Studio148 la vedete internaționale precum Nick Dubulah cunoscut ca și Dub Colossus și Tim Whelan și Hamid Mantu adică Transglobal Underground. Pe disc și-au adus contribuția artiști și muzicieni din Marea Britanie și România: Horseman aka Winston Williams, Nick Page adică Count Dubulah, Hamid Mantu & Tim Whelan duo-ul principal din colectivul Transglobal Undeground, Marian Șerban Fieraru din taraful Corinei Sîrghi, Adi Stoenescu și Laura Benedek din Jam Circle, Leon Lotoțchi, Michael Acker și Mihai Moldoveanu de la trupa timișoreană Jazzybit și nu în ultimul rând artista Cristiana Bucureci.

Conceptul albumului este dezvoltat în jurul muzicii dub, reggae influențe din filme horror clasice dar și folclor și folk românesc produs și promovat înainte de ’89 de Electrecord.


Pe album, fundația este reprezentată de ritmurile lente de dub ale lui Horseman la care au adaugat bass electric, clape, chitare și sunete Nick Page (Dub Colossus), Tim Whelan și Hamid Mantu (Transglobal Underground), responsabili de producția a șapte din cântecele de pe album. Pe piesa Haos, produsă de Marius Costache (Studio148) performează bass electric Laura Benedek, claviaturi Adi Stoenescu. Maria Șerban Fieraru a adus soundul folcloric prin melodiile și solo-urile de țambal iar Leon Lotoțchi a performat la Theremin. Cele două bonus trackuri conțin bass electric de Michael Acker și Mihai Moldoveanu, dar și vocile bunicii artistului, Constanța Vlad, a lui Octavian Soviany și ultimul discurs al lui Nicolae Ceaușescu.

Cultura dub, reggae și dancehall jamaicană a dat naștere unor cântece și albume inovatoare inspirate de filmele de groază, de estetica urâtului și o anumită artă întunecată, înfricoșătoare. Poate sună ciudat venind din Europa de Est, dar Sound of Art to Come și Lil Obeah se concentrează pe sunetul special care face o punte între cultura pop art, benzi desenate și cultura din Caraibe.
Toate colajele care ilustrează LP-ul Lil Obeah din Transilvania sunt realizate de artista de colaje din România, Cristiana Bucureci. Cristiana a debutat cu arta colajului în 2013, prin seria Loud Blood Youth, în colaborare cu o trupă locală de electro-fusion. Colajele ei sunt pașaportul către o dimensiune futurist-decorativă, fiind realizate în tehnici mixte, atât digitale, cât și cut & paste. Artista a expus la Tel Aviv, la Romanian Design Week, la București, la Timișoara, Cluj și Iași.

Reinterpretările de pe acest disc care aparțin unor nume timișorene sunt „Mașina Timpului“ de Mircea Baniciu, care deschide acest disc și „În interior“ a celor de la Implant pentru Refuz, care este ultima piesă a acestui material discografic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.