Muzică fabricată în Timișora: Miru Sziklai a lansat piesa „În mintea ta”

Muzică fabricată în Timișora: Miru Sziklai a lansat piesa „În mintea ta”

0
DISTRIBUIȚI

Timișoreanca Miru Sziklai a lansat recent single-ul „În mintea ta“, melodia având parte de producția muzicală realizată de Ovidiu Dodo Moldovan, text de Sebastian Catana, master de Alin Luculescu și video de Altheya.

Timișoreanca în vârstă de 22 de ani a participat anul trecut la concursul „SuperStar România“, emisiunea de talente muzicale care se difuzează pe postul de televiziune Pro TV, care în primul sezon i-a avut în juriu pe Smiley, Marius Moga, Carla’s Dreams și Raluka. A început să cânte când avea 13 ani și de atunci nu s-a mai oprit. Formată în cadrul programului de dezvoltare artistică la ARTonic Productions, s-a pregătit artistic cu Ovidiu „Dodo” Moldovan și ALTHEYA, care au inspirat-o și au ajutat-o cu toate proiectele sale muzicale.

„Muzica vorbește prin mine când cuvintele eșuează.


Am toată această emoție curgând prin mine și exact așa știu cel mai bine să o exprim. Prin suișuri și coborâșuri, m-am îndrăgostit de ceea ce fac. Când cânt, oamenii pot arunca o privire reală la cine sunt eu.  Îmi place să scot toate filtrele și să nu îmi fie frică să las oamenii să vadă prin mine. Există dragoste și există muzică. Și sunt sigură că sunt exact același lucru!”, spune Miru Sziklai.

Pe numele ei adevărat Andreea Hodineanț, solista timișoreancă Altheya scrie și compune piese pentru alți artiști, pe unii dintre ei îi și antrenează vocal, iar în timpul liber se alătură altor proiecte culturale din oraș și a lansat și câteva single-uri. Ovidiu Dodo Moldovan a crescut în Danemarca și s-a mutat în 2013 în țară. S-a mutat la Timișoara pentru a descoperi și dezvolta noi artiști, iar prima lui elevă a fost Diana Ivan, cea care anul trecut a lansat piesa “Where My Heart Seems to Guide Me”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.