Fostul Papă Benedict al XVI-lea, primul care a demisionat în ultimele secole, a murit la vârsta de 95 de ani.
„Cu tristețe informez că Papa emerit Benedict al XVI-lea a încetat din viață astăzi, la ora 9:34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican”, a declarat directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni.
Începând de luni, 2 ianuarie 2023, trupul neînsuflețit al Papei emerit Benedict al XVI-lea se va afla în Bazilica Sfântul Petru din Vatican, pentru despărțirea de credincioși.
Starea de sănătate a Papei Emerit, așa cum a fost numit Benedict după ce a demisionat, a suferit o „înrăutățire în ultimele ore” din cauza vârstei, a precizat Vaticanul, iar medicii îi monitorizau în permanență starea.
Papa Francisc, care l-a înlocuit în fruntea Bisericii Catolice, le ceruse credincioșilor să se roage pentru el la finalul audienței sale generale de miercuri dimineață. Suveranul Pontif a mers să-l viziteze pe Benedict la mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican după audiența generală.
Benedict locuia Vatican după ce a încetat să mai fie Papă în 2013. În ultimii ani devenise din ce în ce mai fragil, după ce își dedicase viața de după papalitate rugăciunii și meditației.
Timp de sute de ani, înainte ca Benedict să devină Sfântul Părinte, papii au condus Biserica Catolică până la moartea lor.
Viața fostului papă Benedict al XVI-lea, copilăria și renunțarea la pontificat
A fost mai ales un bun teolog, Joseph Ratzinger, care a fost ales Papă la 19 aprilie 2005 și și-a ales numele de Benedict al XVI-lea. Ratzinger s-a născut la Marktl am Inn, în inima Bavariei catolice, la 16 aprilie 1927.
Provenea dintr-o familie obișnuită, cu un tată polițist și o mamă bucătăreasă, care și-a abandonat curând slujba pentru a se dedica familiei.
Un teolog rafinat, un mare erudit, un om timid, nu părea destinat unui asemenea rol de lider. Dar, în schimb, încă de pe vremea când se afla în Congregația pentru Doctrina Credinței, devenise unul dintre cardinalii punct de referință pentru întreaga Biserică din lume.
Toți cei care l-au cunoscut îndeaproape relatează o mare capacitate de ascultare pe care a păstrat-o și în anii care au urmat demisiei, Mănăstirea Mater Ecclesiae devenind un punct de referință pentru toți cei care căutau un sfat, un cuvânt, o binecuvântare, conform ANSA.
Maestru în a predica într-o manieră accesibilă chiar și despre cele mai complexe subiecte, în cei aproape opt ani de pontificat a întâlnit milioane de oameni, a făcut zeci de călătorii internaționale și, în Italia, a scris mai multe enciclice axate pe dragoste și speranță.
El a relansat și a reînnoit doctrina socială a Bisericii, făcând-o mai potrivită vremurilor dificile ale lumii, pe fondul globalizării și al creșterii sărăciei, al relativismului și al furiei efemerului.
Numeroasele sale publicații, începând cu „Isus din Nazaret”, în mai multe volume, vor rămâne în istoria Bisericii. Un portret potrivit căruia credința nu este o listă de interdicții, ci mai ales o relație de prietenie cu Dumnezeu.
În cursul pontificatului său, Benedict al XVI-lea a abordat problemele sărăciei și ale Africii, ale tineretului, ale ecumenismului și ale proclamării credinței într-o lume secularizată. El a ridicat mai întâi covoarele, arătând praful care se îngrămădise dedesubt: el a fost cel care a vrut să se apuce de lupta împotriva pedofiliei în Biserică. Era cardinal când, în 2005, în meditațiile de la Calea Crucii de la Colosseum, a spus fără menajamente: „Câtă murdărie există în Biserică, și tocmai printre cei care, în preoție, ar trebui să-i aparțină în totalitate!”.
După primii ani de viață în Marktl, și-a petrecut adolescența în Traunstein. În ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial a fost înrolat în serviciile auxiliare antiaeriene, fiind în același timp membru oficial al Tineretului hitlerist. O notă care l-a costat multe acuzații și critici, deși era o condiție „normală” pentru Germania în acei ani dificili.
A devenit preot la 29 iunie 1951, apoi și-a luat doctoratul în teologie cu o teză despre Sfântul Augustin și s-a calificat pentru a preda cu o lucrare despre Sfântul Bonaventura. A predat la mai multe universități din Germania: Freising, Bonn, Muenster, Tübingen și Regensburg.
De asemenea, s-a numărat printre experții care au lucrat alături de episcopi la Conciliul Vatican II.
În 1977, Paul al VI-lea l-a numit arhiepiscop de München, iar la 27 iunie l-a numit cardinal.
A participat la conclavurile care i-au ales pe Papa Luciani și pe Papa Wojtyla în 1978.
În 1981, Ioan Paul al II-lea l-a numit prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței. A fost președinte al Comisiei pentru pregătirea Catehismului Bisericii Catolice, vicedecan și apoi decan al cardinalilor.
A fost ales Papă la 19 aprilie 2005, în al patrulea tur de scrutin. În cele din urmă, la 11 februarie 2013, a venit decizia surprinzătoare de a părăsi pontificatul. Înainte de el, Gregorio al XII-lea, la 4 iulie 1415, și Celestin al V-lea, la 13 decembrie 1294, au mai făcut o astfel de alegere tulburătoare.
