Zeci de migranți din Bangladesh, Pakistan și Guineea, prinși în timp ce...

Zeci de migranți din Bangladesh, Pakistan și Guineea, prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de vest

0
DISTRIBUIȚI

Peste 30 de cetăţeni străini, din Bangladesh, Pakistan și Guineea, ascunși în două mijloace de transport, au fost depistați, vineri, de polițiștii de frontieră de la Nădlac II, în timp ce încercau să treacă ilegal în Ungaria.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, vineri dimineața, 31 de cetăţeni din Bangladesh, Pakistan și Guineea care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.

21 dintre migranți se aflau într-un camion condus de un cetăţean român, care transporta, conform documentelor prezentate, doi paleţi, pe ruta România- Austria.


În cooperare cu poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Timişoara, poliţiştii de frontieră arădeni au făcut un control amănunţit asupra mijlocului de transport și astfel au fost descoperiți migranții. În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că dintre aceştia, 20 sunt din Bangladesh şi unul este din Pakistan, toţi figurând ca fiind intraţi legal în ţara noastră.

De asemenea, joi seara, în jurul orei 20.30, în urma unui control efectuat asupra unui alt camion, condus de către un cetăţean român, au fost descoperite ascunse, printre pachete cu folie, alte 10 persoane, nouă din Bangladesh şi una din Guinea.

Toți migranții au declarat poliţiştilor de frontieră faptul că intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră fac cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.