Accident grav pe o șosea din Banat. O victimă a murit, patru...

Accident grav pe o șosea din Banat. O victimă a murit, patru au ajuns la spital UPDATE Cum s-a produs accidentul (foto)

0
DISTRIBUIȚI

O persoană a murit și patru au fost rănite în urma unui accident produs pe o șosea din județul Caraș-Severin. Cinci autovehicule au fost implicate în evenimentul rutier.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române accidentul a avut loc pe DN 6 Caransebeș – Lugoj, la kilometrul 470, în apropierea localității Constantin Daicoviciu din județul Caraș-Severin.

„Sunt implicate un autocamion, o autofurgonetă cu animale (cai) și trei autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, două ambulanțe SAJ și un echipaj IPJ. De asemenea, a fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD din cadrul Punctului Aeromedical Caransebeș. În urma evenimentului au rezultat cinci victime: patru persoane transportate la spital cu traumatisme, iar o victimă este decedată”. a transmis ISU Caraș-Severin.

Circulația este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate în zonă, precizează Infotrafic. Circulația va reveni la normal după ora 16:30, conform estimării Centrului InfoTrafic.

UPDATE „Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 48 de ani conducea un autoturism înmatriculat în Austria, din direcția Caransebeș către limita cu județul Timiș, ar fi intrat în coliziune lateral stânga cu un autoturism înmatriculat în București și cu un ansamblu de vehicule înmatriculate în Turcia, care circulau pe sensul opus, fiind proiectat înapoi pe sensul său de mers, unde ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria.


În accident a fost implicat și un al treilea autoturism, înmatriculat în județul Timiș, care circula în spatele autoturismului înmatriculat în Austria. Conducătorul auto, în vârstă de 48 de ani, a decedat la fața locului. Alte patru persoane au fost transportate la spital: pasagera dreapta față din autoturismul înmatriculat în Austria, șoferul autoturismului înmatriculat în județul Timiș și doi pasageri din aceeași mașină. Toți cei patru conducători auto au fost testați alcooltest, rezultând că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Sursa imagini: ISU Caraș-Severin

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.