Tâlhar în serie, prins după ce a jefuit două octogenare pe stradă,...

Tâlhar în serie, prins după ce a jefuit două octogenare pe stradă, în două zile consecutive, la Timișoara UPDATE Suspectul, arestat preventiv

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii timișoreni au fost sesizați, ieri, de către o femeie în vârstă de 80 de ani, cu privire la faptul că în timp ce aceasta se deplasa pe strada Luceafărul din Timișoara, a fost deposedată de către o persoană necunoscută, prin violență, de lănțișorul de aur pe care îl avea la gât.

„De îndată, cauza a fost preluată spre instrumentare de polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara, care în aceeași zi, în urma investigațiilor efectuate, au identificat și depistat un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Iecea Mică, bănuit de comiterea faptei.


De asemenea, în urma probatoriului administrat și extinderii urmăririi penale s-a mai stabilit că acesta este bănuit și de comiterea unei infracțiunii similare, mai exact în data de 30 mai 2023, a deposedat o altă femeie în vârstă de 81 de ani, de lănțișorul de aur pe care îl avea la gât, în timp ce se afla pe strada FC Ripensia din Timișoara”, a transmis IPJ Timiș.

Față de bărbat s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, urmând a se dispune reunirea cauzelor si extinderea acțiunii penale.

Tânărul a fost retinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș, urmând a fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

UPDATE IPJ Timiș a anunțat că suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.