p>

Miercuri seara, curtea cu castan a Casei Artelor din Timișoara a fost gazda lansării cărții „Cum am devenit o Flower Power fugară“, de Rodica Gürtler, apărută la editura Brumar. În cuvântul său de introducere, Mimo Obradov a rememorat câteva întâmplări deosebite din „perioada de aur a rockului timișorean“ și a subliniat importanța pe care au avut-o diversele „supape culturale“ din vremurile comunismului în declanșarea Revoluției din 1989.
Născută la Timişoara, Rodica Gürtler a absolvit Facultatea de Filologie, Secţia Engleză – Franceză, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, iar în 1981 a fugit din ţară, reîntorcându-se în România la începutul anilor 2000. „Ideea apariției acestei cărți s-a născut treptat. Inițial am pus bazele unui grup de Facebook dedicat fenomenului Flora, unde mulți dintre noi ne-am petrecut mult timp… și am început să pun mici povesți despre personaje colorate din acele vremuri. Am avut un feedback deosebit și cu ajutorul neprețuit al unora am reușit să lansez această carte“, a spus autoarea volumului.
„Am întrebat‑o pe Rodica Gürtler dacă, de‑a lungul timpului, a ținut vreun jurnal sau și‑a făcut notițe despre lucruri mărunte, cotidiene, cu intenția de a le transforma mai târziu în poveste și carte, lucruri care, altminteri, lunecă în afara memoriei, mi‑a spus că nu, totul e reprodus din amintiri. Cartea de față, deși pare și este o carte despre covrigei cu sare, generația Flower Power timișoreană, terasa Flora, fete, culori, muzică și băieți, se poate foarte bine citi și în cheie politică. În fundalul țesăturii destinelor personajelor se profilează cozile interminabile și truda zilnică, istovitoare pentru procurarea celor necesare pentru hrană, unt, lapte, mai rar carne, din care «mâncam doar o dată pe săptămână», transmisiunile Radioului Europa Liberă, ascultate mai cu fereală sau mai pe față, ochiul hain și mereu treaz al Securității, omniprezent în orașul de frontieră în care oamenii visau, ca mai peste tot în România, să fugă «dincolo» și să fie liberi“, a scris Monica Nistorescu în prefața acestui volum.
Invitatul special al evenimentului a fost Mircea Baniciu, care a colorat și el într-un mod aparte o seară memorabilă. „Eram undeva la un festival al formației Pro Musica. Au fost invitați din Germania Miși Farkaș și Doru Apreotesei. Cei doi au intrat în spatele meu și mi-au făcut praf spectacolul. Tot spectacolul era bine stropit cu răchie. A venit o făctucă la un moment dat și i-a întrebat pe cei doi… Dumneavoastră de ce ați venit aici la spectacolul ăsta? La care ei au răspuns… Am venit să-i stricăm recitalul lui Baniciu. Mai departe fata i-a întrebat… Și ați reușit? Amândoi au răspuns în cor: bineînțeles!“, a povestit Mircea Baniciu în cadrul mini-recitalului la care au asistat printre alții și câțiva muzicieni printre care s-au numărat Ilie Stepan, Toni Kuhn, Johnny Bota, Arpad Kajtar, Viorel Screciu sau Doru Apreotesei.