Campanie de informare privind gestionarea corectă a deșeurilor și colectarea separată, desfășurată...

Campanie de informare privind gestionarea corectă a deșeurilor și colectarea separată, desfășurată de ADID Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Gestionarea corectă a deșeurilor și colectarea separată a acestora este în continuare una din prioritățile ADID TIMIȘ care abordează toate canale posibile pentru ca infromațiile transmise să ajungă la un număr cât mai mare de persoane.

Pentru a realiza cu succes aceste activități și pentru atingerea obiectivelor propuse, considerăm că este necesară implicarea întregii comunități, inclusiv a celor care oferă servicii precum și a companiilor.

Astfel, am invitat alături de noi companii care văd în gestionarea corectă a deșeurilor și colectarea separată o prioritate și care doresc să se implice activ în comunicarea acestor mesaje.


Ne bucurăm că a dat curs solicitării noastre compania dm drogerie markt, care ne va sprijini prin diseminarea informației prin mai multe modalități: roll-up-uri cu detalii despre colectarea separată a deșeurilor, atât în magazinele pe care le deține în județul Timiș, cât și la sediul companiei, va distribui pe ecranele LED, pe care le deține, un spot video despre colectarea separată și, de asemenea, va transmite un newsletter informativ tuturor angajaților.

Din dorința de a atinge obiectivele propuse legate de gestionarea deșeurilor  care vor duce la îmbunătățirea calității vieții, a sănătății populației și protecției mediului înconjurător, și, totodată având în vedere obiectivele la nivel european și național cu privire la creșterea gradului de reciclare, reutilzare și reducere a cantității de deșeuri, Asociația ADID TIMIȘ își propune să desfășoare diverse activități de conștientizare și educare a populației cu privire la importanța protejării mediului, a colectării separate a deșeurilor și a reciclării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.