Accident cu două victime încarcerate, produs de un șofer de 18 ani...

Accident cu două victime încarcerate, produs de un șofer de 18 ani pe o şosea din Timiş

0
DISTRIBUIȚI

Două persoane au rămas încarcerate, iar una a fost rănită, după ce două autoturisme s-au ciocnit, joi, în localitatea Voiteg, anunță ISU Timiș. Traficul rutier în zonă este întrerupt pentru desfășurarea intervenției medicale și pentru cercetarea împrejurărilor producerii coliziunii.

„La ora 17:37, am fost solicitați să intervenim în urma unui accident rutier produs în localitatea Voiteg.


S-au deplasat pompierii din cadrul Secției Deta și Detașamentului 2 Timișoara cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. La fața locului au fost alocate două ambulanțe SAJ. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme cu patru persoane și au rezultat trei victime. Două victime au rămas încarcerate”, transmite ISU Timiș.

Potrivit sursei citate, toate cele trei victime au fost predate echipajelor medicale în stare conștientă și cooperantă, prezentând multiple traumatisme și au fost transportate la spital, iar cea de a patra persoană implicată nu necesită îngrijiri medicale.

Centrul Infotrafic din IGPR anunță că traficul rutier în zonă este întrerupt pentru desfășurarea intervenției medicale și pentru cercetarea împrejurărilor producerii coliziunii.

„Un tânăr, în vârstă de 18 ani, a condus un autoturism pe DN 59, dinspre localitatea Voiteg spre Jebel, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către un bărbat, de 30 de ani, care circula pe sensul opus de mers. În urma impactului au rezultat trei victime, respectiv pasagerele șoferului, în vârstă de 18 ani, respectiv o femeie de 43 de ani și o tânără de 19 ani, precum și conducătorul auto, în vârstă de 30 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timiș.

Sursa foto: ISU Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.