Luna februarie, cu temperaturi mai mari decât cele specifice. Prognoza meteo pentru...

Luna februarie, cu temperaturi mai mari decât cele specifice. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

0
DISTRIBUIȚI

Administrația Națională de Meteorologie anunță că luna februarie va avea temperaturi mai mari decât cele normale. În anumite zone ale țării vor fi și precipitații în cantități importante.

În săptămâna 29 ianuarie-5 februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice.


Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile din jumătatea sudică a teritoriului.

În săptămâna 5–12 februarie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice și nord-estice. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în zona Munților Apuseni și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, dar și deficitare în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 12–19 februarie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

În săptămâna 19–26 februarie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor excedentare local, au precizat meteorologii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.