Bărbat din vestul ţării, reţinut pentru tăiere ilegală şi furt de lemne

Bărbat din vestul ţării, reţinut pentru tăiere ilegală şi furt de lemne

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin, din judeţul Arad, s-au sesizat din oficiu după tăierea fără drept și sustragerea a aproximativ trei metri cubi de material lemnos, specia cer, dintr-un fond forestier de pe raza localității Petriș. Bănuit de comiterea faptei e un bărbat din zonă, care a fost reţinut şi s-a ales cu un dosar penal.

„În continuarea cercetărilor, desfășurate de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, din cadrul Serviciului de Ordine Publică, s-a stabilit că materialul lemnos ar fi provenit de la 21 de arbori, având diametre cuprinse între 24 – 60 de centimetri, în valoare de aproximativ 16.000 de lei. Ulterior, ar fi fost încărcat și transportat cu un tractor în cuplu cu semiremorcă, care a fost abandonat de cel care-l conducea, la vederea organelor de poliție.


Persoana bănuită de săvârșirea faptei a fost identificată, fiind vorba de un bărbat de 32 de ani, din Petriș, care, în baza probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori, din fondul forestier național, și furt de material lemnos”, a transmis IPJ Arad.

Tractorul, semiremorca, materialul lemnos, precum și un motofierăstrău utilizat la tăierea arborilor, au fost de asemenea ridicate în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.