Horea Crișovan după concertul susținut de Ziua Europei în Timișoara: „Când oamenii...

Horea Crișovan după concertul susținut de Ziua Europei în Timișoara: „Când oamenii frumoși se adună până și buletinul meteo se schimbă“

0
DISTRIBUIȚI

Manifestările prilejuite de Ziua Europei la Timișoara au inclus și un spectacol deosebit desfășurat în Piața Victoriei, unde alături de invitata specială Sonique au susținut momente muzicale și Corala Contrast, orchestra simfonică „Lira” și orchestra Ansamblului „Timișul”. Printre invitații serii s-au numărat Nico și Cezar Ouatu, dar și artistul timișorean Horea Crișovan. Fondatorul formației Vandercris a avut parte de o experiență cât se poate de agreabilă în acest spectacol și ne-a împărtășit câteva impresii despre concertul care a adunat sub aceași cupolă o serie de profesioniști și care a avut parte de un public numeros în ciuda faptului că prognoza meteo pentru seara respectivă nu era una tocmai favorabilă.

„Când oamenii frumoși se adună până și buletinul meteo se schimbă. Asta s-a întâmplat pe 9 mai, pe scenă, unde am cântat cu cele 2 orchestre -Lira și Timișul Experiența  mea cu Deian Galetin și cei zeci de formidabili de la Ansamblul Timișul a început mai demult, cu ocazia unei lucrări de mare ținută artistică de 1 decembrie, TM Groove și Ansamblul Timișul. Cu ocazia aceasta am reînviat ideea continuării proiectului cu același virtuoz al acordeonului la bagheta magică- Deian Galetin și cine știe cine la voce- poate fi un re-edit sau o surpriză În aceste zile de repetiții frumoase mi-am revăzut colegii de breaslă- minunați instrumentiști .

Marcelle Poaty mi-a mai dat niște lecțîi de muzică și Deian mi-a predat deontologie profesională, camaraderie și mi-a amintit că e necesar să studiez și să cred în mine în continuare Reîntâlnirea cu un virtuoz al chitarei flamenco- Alex Cena m-a încântat extraordinar de mult.


Ziua semifinală a culminat cu apariția la repetițîi a „eleganței Orchestre Lira” că să-l citez aici pe Laci Molnar dirijată de marele profesionist Radu Popa. Emoția s-a transformat în ambiția de a nu dezamăgi în detaliu pentru sunet și obsesia de a rămâne ” în orchestra ” și de a face corp comun cu dezideratul final. Brusc am simțit că aș vrea o orchestra a mea cu 2 dirijori și instrumentiști din ambele minunate lumi.Dar pentru asta îmi mai trebuie o viață și o țară normală care să nu pună pe primul plan radioul și TV-ul. Poate ne-om deștepta când mă voi face și eu mare și nu vom mai crede că tot ce miaună și turtureste suav- provocator-molatec pe televizor ” is the real cât în town” .

Pe Cezar Oatu și pe Nico nu prea am ajuns să îi cunosc..Am interacționat mult prea puțin. Dar de „după ziduri” impuse probabil de circumstanțele unui spectacol fără multe repetiii,am putut constata că sunt artiști compleți și capabili de a transmite emoții. Le urez tot binele din lume și să creadă tot mai mult în oamenii din jur și mai ales în marele lor talent. Aș fi nedrept însă dacă nu aș recunoaște cu mândrie că muzica de opera și cea scrisă pentru orchestră mă emoționează până la lacrimi, și pentru asta îi mulțumesc lui Cezar în special. Personaj absolut spectaculos. Am cântat mult mai mult decât mă așteptam.Mai vreau și nu numai în mai“, ne-a declarat Horea Crișovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.