Prima ediţie a celui mai important eveniment cultural în Timişoara ultimelor două decenii este înainte de start – Bienala de Artă Contemporană Timişoara Art Encounters începe. Din 3 octombrie până pe 31 octombrie, toate galeriile şi spaţiile neconvenţionale din Timişoara şi Arad vor găzdui expoziţii şi evenimente, conferinţe.
Curatorii berlinezi Nathalie Hoyos şi Rainald Schumacher îşi propun o incursiune în arta românescă, din modernism înspre post-modernism, dincolo de limitele spaţiului carpato-danubiano-pontic şi dincolo de coridorul cultural care leagă orientul de occident. Fără să se dorească o definire a fiinţei naţionale, sunt punctate repere şi ancore ale discursului cultural românesc, o investigare a câmpului de relaţii dintre artă, ca producţie de imagini, de situaţii şi de semne, pe de-o parte şi documentul ca urmă a intenţiei, a evenimentului, al faptei sau procesului, ce ne pune în faţa unei realităţi româneşti, nu numai extrem de complexe, dar şi de vaste. Aparenţa şi esenţa.
Momentul de pornire îl constituie subiectul Brâncuşi. Lărgind mult câmpul problematizării artei româneşti contemporane, urmează artiştii angajaţi în gestul postmodernismului, actând în instantanee ale ipostazelor experienţelor personale, auto-referenţiale, până spre descifrarea relaţiei între un adevăr istoric, biografic, personal şi mărunt. Aceştia polemizează cel mai ades cu tipul de lectură, care reafirmă valoarea îniţială – esenţa, nu aparenţa. Câmpul problematic impus de arta românească se stratifică, odată cu noua generaţie, apare discursul sociologic, autoconfesional şi autoanalitic de identitate, de critică culturală, de simbol (sau comportament simbolic), de simulare etc. ce încarcă arta românească cu sedimente situaţionale şi suprapun peste funcţia creativ-imaginativă, retorica subtilă a memoriei, testarea limetelor experienţei.
Este interesant de cercetat evoluţia artei româneşti, scăpată de sub totalitarismul impus de puterea comunistă, mai ales din perspectiva noilor generaţii de artişti, care recuperează într-un mod miraculos, istoria pierdută a destinului vizual românesc. Marea tentaţie a curatorilor este aceea de a observa în ce măsură expoziţiile, aşa cum se articulează din selecţia celor peste 100 de artişti participanţi, acoperă o temă atât de precis formulată.
În situaţia unei asemenea manifestări, de o asemenea amploare, se deschid două posibilităţi de a stabili raportul dintre tematica propusă şi materialul artistic expus.
Prima variantă ar presupune, ca odată cunoscută tema, ea să determine ca o formă de comandă socială, opere de artă create de artişti special în vederea participării la selecţia în cauză. A doua variantă ar lărgi foarte mult criteriile de selecţie, considerând, în cazul de faţă Aparenţa şi Esenţa, (“Ceea ce este real nu este forma exterioară a lucrurilor, ci esența lor. Pornind de la acest adevăr, este imposibil așadar să exprimi esența imitându-i forma exterioară.” Constantin Brâncuși) că orice creaţie culturală, orice fapt de artă, este un loc de întâlnire spirituală, o pledoarie implicită pentru înţelegerea unor esenţe culturale, mai ales când se impune atenţiei unul dintre spaţiile geografice cele mai interesante şi mai dezbătute, atunci când nu ne mulţumim să privim arta contemporană ca pe un fenomen insolit şi izolat.
Această primă ediţie a Bienalei de Artă Contemporană de la Timişoara se constituie preponderent pe cea de-a doua formulă, curatorii prezentând selecţii cu operele artiştilor consideraţi reprezentativi (din punct de vedere estetic, în majoritatea cazurilor, dar şi după o serie de considerente extraestetice) pentru expresia fiecărui moment din istoria artei contemporane româneşti. Or, tocmai o asemenea concepţie ni se pare că asigură Bienalei un statut demn de toată atenţia, care aduce în conştiinţa europeană o zonă în care se catalizează experienţe artistice specifice. În fond, una dintre trăsăturile artistului şi ale omului de cultură contemporan, este tocmai conştiinţa moştenirii culturale, a originilor unui fenomen, a poverii ce-i condiţionează şi îi îmbogăţeşte această conştiinţă, fie continuând-o, fie negând-o, fie ignorând-o.
De ce trebuie să mergem la Art Encounters? Dincolo de experienţa estetică, trebuie să mergem pentru o lecţie de Istoria Artei Româneşti Moderne şi Contemporane. Pentru că Balcanii au avut întotdeauna un statut aparte. Aici au interferat, au intrat în conflict şi s-au contopit, dând naştere unor forme cu totul inedite, curente de idei şi tipologii stilistice, aparţinând Orientului şi Occidentului, Nordului şi Sudului. Mereu şi mereu, după cataclisme istorice, după „nopţi medievale”, după Cortina de Fier şi după plonjări în obscur şi fantastic, balcanicii au redescoperit încrederea în ordine şi măsură. Balcanii poartă în lume, dincolo de toate vicisitudinile istoriei, strălucirea niciodată uitată, conştiinţa unuia dintre cele mai impresionante momente din cultura omenirii.
Pe parcursul acestei luni vom reveni cu materiale despre fiecare proiect în parte, identificând particularităţi, dar şi sinteze, ce definesc imaginea şi iluzia despre România.
Foto: Vlad Cîndea
