Da, știu că vorba latină e „cui prodest”, dar am vrut și eu să fac un joc de cuvinte, nu te supăra ca jandarmul pe sat.
Avem fiecare bula noastră, grupul nostru de prieteni și cunoștințe cu care rezonăm, oameni care gândim aproximativ la fel în majoritatea privințelor. De aceea am fost surprins să aflu, după violențele din Piața Victoriei, că ce s-a întâmplat a fost cauzat, ba chiar a fost din vina celor care și-au anunțat prezența la protest, pentru că ei ar fi îndemnat constant, în perioada premergătoare, la violență, la furci și topoare, la dat foc la guvern sau mai știu eu ce grozăvii. Total surprins, pentru că din sutele de oameni pe care-i cunosc, de aproape sau de la distanță, și care și-au anunțat prezența la București, niciunul (zero) nu a indicat altfel de gânduri decât cele pașnice.
Iar dacă în bula mea totul era flower power, cele câteva frânturi pe care le-am întrezărit din bula diametral opusă erau pline de teama de violențe. Din partea cui, mă întrebam? OK, mi-s limitat la bula mea, dar mă gândesc că aș fi măcar „simțit” vreo adiere de violență, în trecut așa a fost.
Nu mă abandonez total teoriei că violențele au fost premeditate de cei aflați la conducere pentru a descuraja protestele la adresa lor. Nu aderez total nici ridicolei teorii din tabăra opusă, că s-ar fi încercat o lovitură de stat. Mici frânturi de adevăr împachetate de fiecare tabără în niște mari amăgiri care să le servească propriilor scopuri. Și așa, după aproape 500 de oameni care au avut nevoie de îngrijiri medicale (și vreo 40 de jandarmi), am rămas doar cu întrebări. Cum ar fi: de ce la protestele din trecut cu mai mulți oameni decât acum, și cu grupurile violente de rigoare, nu a fost necesară evacuarea pieței?
Ce s-a întâmplat acum două săptămâni la București nu a fost produsul a câteva zile de manipulare grosolană, indiferent cine ar fi pus-o la cale. A fost rezultatul a ani de zile de dezbinare crescândă în România. Picătură cu picătură, piatră cu piatră, baston cu baston, cineva a vrut să dezbine românii și a reușit. Iar dezbinarea este atât de totală încât nici când vorbim despre cine a plănuit să ne dezbine nu ne putem pune de acord.
