investigatii

comentarii

stiri

interviurile pressalert.ro

flash news

un j pe(g)

pressIT

romania de mol

Home » Investigatii

EXCLUSIV Primăria Timişoara – salarii mărite cu 75%

Scris de Dragos Bota in 28/07/2010 – 6:24 pm5 Comentarii

gheorghe ciuhandu si aurelia junie 2 pÎn timp ce se discuta aprins despre reducerea numărului de angajaţi ai Primăriei Timişoara şi de scăderea salariilor, pe ascuns s-a pus în practică un plan prin care o parte dintre birocraţi s-au ales cu lefuri mărite cu nu mai puţin de 75% din salariul de bază. Pretextul folosit pentru această manevră a fost o prevedere care spune că pot fi mărite salariile celor care sunt implicaţi în atragerea şi derularea de programe cu fonduri europene. Totul a pornit de la Direcţia de dezvoltare şi integrare europeană, condus de Aurelia Junie, unul dintre oamenii de încredere ai primarului Gheorghe Ciuhandu. Ulterior, lista a fost umflată, ajungându-se până la 70 de persoane, fiind incluşi reprezentanţii mai multor direcţii din primărie- cum ar fi Drumuri şi Transporturi, Resurse Umane sau Comunicare.  Motivul – aceştia lucrează la proiecte pentru obţinerea de finanţări europene, neexistând nici o certitudine că vor veni şi banii. Tensiunea a început să crească după ce mai mulţi angajaţi ai Primăriei Timişoara au aflat de norocul care a dat peste colegii lor. Mai ales că lista a fost făcută , în multe cazuri, pe criterii subiective, fiind băgaţi inclusiv unii angajaţi ai căror singur merit erau că sunt rude cu angajaţi care se înţeleg bine cu Junie. Dacă pe listă era toată direcţia de resurse umane, nu era nimeni în schimb de la Edilitară, care a reuşit să obţină finanţare pentru cel mai mare proiect obţinut vreodată de Timişoara pentru retehnologizarea Calor.  Mai multe surse oficiale au confirmat pentru PRESSALERT.ro faptul că “este o situaţie încordată din cauza acestor măriri. A fosst o minirevoluţie. Secretarul Ioan Cojocari a oprit lista iniţială. Nu s-a făcut ţinându-se cont de implicarea oamenilor, de şansele reale de aprobare sau de plus valoarea pe care le aduc”. O sursă extrem de bine informată din interiorul administraţiei municipale a precizat că ”până la urmă, singurii cărora li s-a dat viza de legalitate şi li s-a mărit salariul cu 70% au fost cei din direcţia condusă de Junie deoarece pentru ei exista acoperirea legală şi puteau primi aceşti bani pentru că sunt implicaţi în derularea de fonduri europene ”. 

Contactată telefonic şi întrebată de mărirea de salarii, Aurelia Junie a fost extrem de secretoasă “nu comentez. Nu spun nici că da, nici că nu. Întrebaţi-i pe cei care v-au spus. Nu mai am ce să vă spun”. Ieri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea, nega vehement mărirea de salarii cu 75% , susţinând că este ” o prostie. Nu există aşa ceva”. Astăzi, când a fost întrebat dacă-şi menţine punctul de vedere, a promis că va veni cu o poziţie oficială, după care nu a mai răspuns la telefon. Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, nu a putut fi contactat pentru a lămuri situaţia.


Citeşte alte ştiri despre:
, , , , ,




5 comentarii »

  • [...] This post was mentioned on Twitter by Petre Nicoara, PRESSALERT. PRESSALERT said: EXCLUSIV Primăria Timişoara – salarii mărite cu 75% http://bit.ly/aw83Gc [...]

  • pressalert-ro – Prim–ria Timi–oara — salarii m–rite cu 75-…

    Si ce daca-i criza ? Timisorenii nu pune botu’….

  • CITIZEN says:

    Acel serviciu ar trebui externalizat, tinuti pe salariul minim pe economie iar daca castiga vreun proiect in el sa fie incluse si salariile cu personalul. Asa cica au facut cei din primaria Oradea, au angajat tineri care au fost platiti cu salariul minim si cand castigau cate un proiect pe finantari externe ajungeau sa ia in mana si 10.000 pe luna. Dar cum sa te atingi de “omul de incredere”. NU VA E CLAR CA ACEST INDIVID ALES NU DORESTE DE FAPT SA FACA NIMIC PENTRU ACEST ORAS? A avut si el o traire cu teatrele si filarmonica, dar la cat rau face constant, de atata timp, zau ca nu mai conteaza. E ceva de genul unei picaturi intr-un ocean. Sa fim seriosi.
    O nenorocita, Junie asta. Aici as include-o si pe sefa de la resurse umane, Aurelian. Junie – o incompetenta, o frustrata si o manipulatoare, o femeie mancata de invidie. Sa ne traiesti d-nule PRIMAR. Ai lasat acest oras pe mana unei individe fara scrupule si fara limite, de o rautate malefica. Sa o tii bine la pieptul tau ca de la asta o sa ti se treaga si tie.

  • [...] Pe langa reducerea numarului de angajati si de scaderea salariilor, un alt subiect este de mare interes intre oamenii care lucreaza la Primaria Timisoara. Mai exact, unora dintre angajati li s-a marit salariul cu 75%.Acest lucru poate avea loc datorita unei prevederi potrivit careia pot fi marite salariile celor care sunt implicati in atragerea si derularea de programe cu fonduri europene, informeaza Press Alert. [...]

Adauga un comentariu!

Responsabilitatea juridica pentru continutul mesajelor/comentariilor postate revine in totalitate autorului! Poti da un trackback de pe site, sau te poti inscrie la comentarii via RSS.

Poti folosi urmatoarele tag-uri in comentariu:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>