Încep lucrările de modernizare la intrarea în Timişoara dinspre Jimbolia

Încep lucrările de modernizare la intrarea în Timişoara dinspre Jimbolia

0
DISTRIBUIȚI

Lucrările de modernizarea a străzii Cloşca şi extindere la patru benzi între bulevardul Cetăţii şi strada Ovidiu Balea au început astăzi. Amenajările se vor întinde pe  1.715 metri, de la intrarea în Timişoara dinspre Jimbolia.  Proiectul prevede refacerea trotuarelor şi amenjarea unei piste pentru bicilişti, pe strada Ovidiu Balea, cu racord la giraţia existentă dintre str. Grigore Alexandrescu cu str. Cloşca. Valorea lucrărilor executate de SC.


Drumuri Municipale SA se ridică la suma de 7 milioane de lei, iar termenul de execuţie este de 12 luni. Costructorii spun că, momentan, traficul nu va fi obstrucţionat şi că lucrările se vor aborda de asemena manieră încât să nu îngreuneze circulaţia din zonă. Lucrările la strada Ovidiu Balea vor începe în vară atunci când traficul scade datorită concediilor şi a vacanţei şcolarilor.  Prezent la festivitatea de inaugurare, primarul Gheorghe Ciuhandu a ţinut să facă o glumă, declarând că: „lucrarea începe cu o prezentare a proiectului, pe care spre nemulţumirea unora, încă îmi revina sarcina să  fac”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.