Conac, crescătorie de păsări şi casă de protocol pentru ştabii comuniști. Istoria fascinantă a conacului de la Hodoni GALERIE FOTO

 

În judeţul Timiş s-au păstrat câteva conace nobiliare care reprezintă o parte importantă a patrimoniului arhitectural al zonei de vest a ţării, chiar dacă cele mai multe au suferit stricăciuni enorme, în bună parte ireparabile, în timpul regimului comunist şi în anii care au urmat.

Ctitorul grec şi fiul din popor

La marginea satului Hodoni, care aparţine de comuna Satchinez, se înalţă un conac vechi de peste un veac şi jumătate. Doar câţiva bătrâni mai ştiu poveşti legate de istoria acestuia. Cel care a construit primul conac a fost Georgius Manicati Sofronius, aromân venit din Grecia, care a cumpărat domeniile de la Hodoni şi le-a stăpânit spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, când erariul scosese la vânzare mai multe domenii nobiliare în comitatul Timiş. Tot el este ctitorul bisericii ortodoxe din sat, în 1785, refăcută la începutul secolului următor. Mormântul său se află în partea de răsărit a bisericii, în dreptul altarului, iar pe cruce sunt trecuţi anii între care a trăit: 1748-1829.

În biserică este înmormântat şi avocatul şi omul politic Vincenţiu Babeş, născut în Hodoni. La moartea sa, în 1907, a fost înmormântat lângă Budapesta, dar dorinţa sa era aceea de a fi înhumat în satul natal, căci „sunt fiul poporului, fiu de plugar…” şi în „Hodoniul unde m-am născut… aş dori să fiu dat pământului”. Rămăşiţele sale au fost aduse la Hodoni în 1936 şi depuse în naosul bisericii. Lespedea de mormânt seamănă cu cea care acoperă mormântul lui Ştefan cel Mare la Putna.

Crescătorie de păsări şi casă de protocol pentru ştabi

În 1813, proprietară a domeniului de la Hodoni este menţionată familia Manaszy, iar în 1840 a fost construit un nou conac, cu mai multe anexe. Subsolul de cărămidă, cu tavane boltite, şi-a păstrat în bună parte aspectul iniţial, în timp ce clădirea, cu o faţadă neoclasică, se înscrie în tipologia micilor proprietăţi nobiliare de la ţară din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. De la sfârşitul secolului al XIX-lea până la naţionalizare, conacul a avut mai mulţi proprietari, ultimul dintre aceştia fiind comerciantul timişorean Toma Surlaş.

După instaurarea regimului comunist, conacul şi cele două construcţii anexe au devenit sediul conducerii I.A.S.-ului. Camerele spaţioase ale conacului au fost compartimentate, s-a lucrat cu materiale de proastă calitate şi cu prost gust. Mai mult, conducerea I.A.S. a socotit că cea mai potrivită destinaţie pentru conac e să devină o crescătorie de păsări. Ulterior, conacul a fost trecut în administrarea Comtim-ului, care l-a igienizat, a plantat pe hectarele din jur o livadă de pomi fructiferi şi a amenajat o pescărie. Parţial, a fost salvată faţada şi elementele decorative ale acesteia. În schimb, conacul a fost înconjurat cu un zid de beton înalt de peste doi metri, deasupra căruia s-au întins câteva rânduri de sârmă ghimpată, iar în curte au fost ridicate ziduri asemănătoare, între conac şi clădirile anexe, deoarece, la un moment dat, acesta a devenit casă de protocol, iar mai-marii de la partid care veneau aici să chefuiască trebuiau feriţi de privirile sătenilor sau de ale şoferilor, găzduiţi în clădirile anexe.

După desfiinţarea Comtimului, clădirile au fost părăsite şi s-au degradat din ce în ce mai mult.

O nouă destinaţie: evenimente selecte

Conacul, aflat pe lista monumentelor istorice, a fost retrocedat moştenitorilor ultimilor proprietari, care l-au restaurat recent. Este folosit exclusiv pentru organizarea unor evenimente private de ţinută, prezentări ale unor firme, conferinţe sau seminarii. Parcul dendrologic cu specii rare de copaci care îl înconjoară, livada şi iazul care se află pe domeniul de peste zece hectare, sporesc şi mai mult atracţia vechiului conac. Restaurarea, făcută cu bun gust, este unul din puţinele cazuri fericite care au dus la salvarea unei clădiri care a fost odinioară un conac nobiliar bănăţean.

Foto: conaculhodoni.ro