Cunoscut melomanilor din întreaga ţară ca fiind vocea trupelor Implant Pentru Refuz şi Blazzaj, Octavian Horvath – poreclit de fanii lui drept „Vita“ – şi-a început cariera de solist în defuncta trupă Psycho Pampers, după care a activat în Atomic Crunch.
Vizavi de începuturile sale, solistul mărturiseşte că a prins locul de „voce“ doar în virtutea faptului că ceilalţi colegi ai săi nu au dorit acest post. „Prima mea tentativă de a cânta a fost la Periam, când ascultam Elvis Presley şi am primit o chitară. Dar mi s-a părut plictisitor să înveţi teorie muzicală. Înainte de a ajunge în Timişoara, alături de colegii mei cântam într-o cameră din Periam, dar nu era nimic serios. La 19 ani, am început să cânt cu PsychoPampers. Mie mi-ar fi plăcut să cânt la bass. Dar Coco (n.n. – Corin Mariş) a luat postul de basist. Fiecare a luat câte un post în trupă şi aşa am ajuns eu vocal“, ne-a povestit muzicianul care s-a născut în 6 decembrie 1973 la Sânnicolau Mare.
Deşi aparent e o distanţă destul de mare între jazz-ul alb cântat de Blazzaj şi hardcore-ul celor de la Implant Pentru Refuz, solistul susţine că cele două activităţi se completează cât se poate de bine. „Pentru mine e muzică. Sunt genuri în care mă simt bine. Sunt diferite expresii ale unor stări. Fiecărei emoţii poate să îi corespundă o anumită muzică. Am făcut şi sound-dedisgn pentru teatru şi sound pentru dans contemporan. Acasă, acum sunt într-o perioadă în care ascult King Crimson. Sunt lucruri pe care le descoperi acum şi nu le-ai asimilat la timpul când au apărut ele“, spune Vita.
Chiar dacă are mai bine de 20 de ani de când apare pe scenă în faţa publicului, solistul recunoaşte că încă mai are emoţii înaintea fiecărei cântări şi că se simte cel mai bine la sfârşitul acestora. „Eu mă simt bine de obicei pe la sfârşitul concertelor. În timpul cât sunt pe scenă trec prin diverse stări. Tot timpul am emoţii. Înainte de concert sunt palid sau mă doare stomacul. Îmi şi spun să stau relax, dar degeaba. E foarte fain să aştepţi momentul ăsta când cânţi pe scenă. Pentru că atunci când vine, poţi să exprimi pe scenă energia pe care ai acumulat-o în timp. Cel mai memorabil concert al meu a fost cel când am cântat înaintea celui de-al doilea concert susţinut de Deftones la Arenele Romane din Bucureşti“, și-a amintit Tavi.
„Am diferite caiete în care îmi notez idei sau desene“
Anul acesta, formaţia Implant Pentru Refuz a iniţiat o campanie de strângere de fonduri pentru apariţia albumului Cartography, în urma căreia a strâns 7.165 de euro din partea fanilor, suma fiind mai mare decât cea pe care artiştii şi-au propus să strângă, adică şase mii de euro. „Tragem puternic la album şi îl vom scoate anul acesta. Probabil va fi gata la sfârşitul lunii noiembrie. Nu ştiu ce mai putem aduce nou. Nu ştiu dacă mai poţi aduce în 2014 ceva nou în muzică.
Dar combinaţia de versuri cu muzică poate da stări noi. La mine, cel mai bine funcţionează să scriu zilnic, câte puţin. Am diferite caiete în care îmi notez idei sau desene. Dacă nu am caiet la îndemână, mi le scriu pe telefon. Sau mă înregistrez în timp ce merg pe stradă. După aceea… aplic ideile în funcţie de sound-ul piesei. Cam aşa funcţionează procesul de creaţie la mine“, ne-a dezvăluit muzicianul.
În ceea ce priveşte reacţia publicului, Vita consideră că entuziasmul era mai mare mai demult, iar o posibilă reţetă a succesului pentru longevitatea trupei Implant pentru Refuz ar fi caracterizată prin cuvântul „sinceritate“. „Entuziasmul era mai mare prin ’92 – ’93. S-au schimbat multe, atât din partea trupelor cât şi din partea publicului. Înainte nu se punea atâta accent pe calitate. Erau concerte cu boxe aiurea, care sunau ca la repetiţie. Şi acuma există momente faine, când mă simt ca şi prin ’92 – ’93. Doar că, mai demult, click-ul se făcea mai repede. La primul acord de chitară lumea era… bang. Şi da, erau mai mulţi entuziaşti în trecut. Noi am reușit. Reţeta succesului pentru longevitatea Implant… Sinceritatea. Nu am căutat niciodată să intrăm pe un gen comercial. Facem ce ne place. Ce ne vine să facem. Iar publicul simte chestia asta. Suntem o trupă sinceră. Nu cântăm nici cover-uri, avem atâtea piese ale noastre. E prea la modă să cânţi cover-uri“, spune Vita.
Noul album al celor de la Implant pentru Refuz va apărea şi sub formă de vinil, iar turneul de promovare al acestuia va include concerte şi în Ungaria şi Serbia. În ceea ce priveşte viitoarea activitate a trupei Blazzaj, lucrurile nu-s prea clare. Mult aşteptatul album discografic al celor cu jazz-ul alb se lasă aşteptat în continuare. „Nu ştiu ce se întâmplă cu Blazzaj. Ne simţim foarte bine pe scenă, când ne întâlnim. Nu forţăm nimic. Cum, de fapt, am făcut tot timpul“, spune Vita. Pentru el, nu există zile tipice. Şi asta fiindcă e implicat într-o serie de proiecte. Dar, cu toate acestea, se simte fericit, căci trăieşte din muzică. „Nu am zile tipice, sunt băgat în multe proiecte muzicale. Lucrez şi pentru animaţii şi proiecte video. De obicei plec de acasă şi ajung seara târziu, la 12 noaptea. Nu pot colabora cu oricine. E foarte important cu cine lucrez. Dacă îmi prezintă un concept care îmi place, pot să fac şi o reclamă la o firmă de pantofi. Sunt zone pe care nu le simt, deci nu reuşesc să mă integrez. Peste cinci sau zece ani mă văd tot aşa, băgat într-o sută de proiecte. Altfel nu funcţionează apratul. Ar fi frumos să fie o singură trupă, căreia să te dedici sută la sută. Să stai toată ziua şi să coci un singur proiect. Dar situaţia din jurul tău nu-ţi permite să faci asta. Vine tăvălugul“, spune Vita.
Chiar dacă recunoaşte că de-a lungul anilor au existat probleme şi-n Implant Pentru Refuz, solistul trupei crede că principalul motiv pentru care trupa merge mai departe este faptul că cei care alcătuiesc echipa cred în ceea ce fac. „Am mai avut şi probleme, dar am rămas împreună. Am găsit în continuare oameni care cred în ceea ce fac. Altfel nu poţi, la un moment dat renunţi. Cred în muzica pe care o facem. E masochism clar. Îmi place să cânt, să fiu pe scenă, să văd cum reacţionează oamenii la piesele mele. Ăla e momentul în care rodul muncii tale prinde lăstari şi face flori. Nu există o recompensă mai mare decât acest lucru. Nu-mi plac locurile unde cânţi, nu te bagă nimeni în seamă, dar câştigi de trei ori mai mulţi bani decât la un concert de club. Am avut un concert, în care am cântat şi unde eram parcă un casetofon. Din când în când ni se zicea să cântăm mai încet. Nu te simţi în elementul tău. Faci un duş după aceea şi nu te simţi bine deloc“, spune Vita.
