Două clanuri ţigăneşti s-au încăierat în centrul Recaşului. Vezi care a fost...

Două clanuri ţigăneşti s-au încăierat în centrul Recaşului. Vezi care a fost motivul VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

mascati recas

Un scandal a izbucnit, miercuri seara, între două clanuri țigănești în centrul orașului Recaș. Bătaia a avut loc în apropierea magazinului Profi. O patrulă a Poliției Locale care se întorcea de la o altă misiune, a ajuns chiar când cele două tabere se luptau. „Erau două familii de țigani. Familiile sunt rude, sunt cuscri. S-au luat de la o fată. S-au despărțit, s-au luat iar. L-au lovit nea Crăciun era în mașină, speriat, că erau tot peste el să-l omoare. I-am spus să plece ca să nu escaladeze conflictul. A venit apoi copilul lui nea Crăciun și el era mai agresiv. L-am ţinut eu pe el, iar colegul meu pe un altul care zicea că e din Timișoara. Era greu să-i stăpâneşti. La început erau vreo 60 de persoane, bărbaţi, femei”, a povestit unul dintre agenţii de la Poliţia Locală Recaş.

Imediat s-a dat alarma, la faţa locului sosind, în scurt timp, pe lângă poliţiştii din Recaş, cei de la Serviciul de Acţiuni Speciale şi de la Jandarmerie.


Apariţia mascaţilor a calmat spiritele, cei implicaţi în bătaie fiind duşi, iniţial, la sediul Poliţiei Recaş. „Una dintre ele mi-a dat o palmă peste cap. Am zis că nu mă pun cu o femeie, dar apoi au continuat. Ieri am fost la evanghelizare şi mi-a zis că dacă vrea mă face de râs la toată lumea că-mi dă o palmă”, a povestit unul dintre cei implicaţi în scandal, care s-a ales cu câteva răni superficiale. Au apărut şi doi „judecători” care au susţinut că au venit să împace cele două tabere după legea ţigănească, aceştia confirmând că tot scandalul a plecat „de la o noră”. Nu au avut prea mult succes pentru că au fost trimişi la plimbare de mascaţii de la S.A.S.

11 persoane din ambele tabere au fost duse pentru audieri la sediul Poliţiei Timiş, unde au început cercetările într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

1 COMENTARIU

  1. Numai ţiganii pot să se „bată” la modul ăsta, zeci de persoane implicate, nicio victimă. Circ, de multe ori pentru ca puradeii să-i fure pe eventualii gură-cască ce se uită la „lupta” lor. Şi bine le fac, vezi ţiganul, îl ignori, e singura metodă, altfel rişti, caz real în Timişoara: ţigan căzut în staţia de tramvai, bătut, zice el, de alţi ţigani. Un prost se duce să-l ridice. Ţiganul vede că-i lipseşte „hun lanţ şun telefhon”. Prostul merge la poliţie şi dă declaraţii că nu el i-a furat bunurile, dacă chiar le-o avut, ţiganului.
    Poliţiştii nu pot să nu intervină, e treaba lor, dar ar putea să de amenzi mai mari, să fie mai intransigenţi şi să nu mai cheme „mascaţii” pentru toate fleacurile, ca nişte fătălăi, ăla din Ferguson n-o mai chemat niciun mascat şi se pare că-i mai ok aşa…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.