Migranţi în VALURI la frontiera de vest. Două grupuri, incluzând şi minori,...

Migranţi în VALURI la frontiera de vest. Două grupuri, incluzând şi minori, surprinse în interval de 24 de ore la graniţa cu Serbia

0
DISTRIBUIȚI

Noi grupuri de migranţi au fost depistate la graniţa de vest, atunci când încercau să intre ilegal pe teritoriul României. Cei şapte cetăţeni iranieni şi patru afgani au fost reţinuţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa din judeţul Timiş.

Ieri, în jurul orei 11.20, au fost depistaţi cele şapte persoane originare din Iran.


În urma cercetărilor s-a stabilit că printre ei existau şi două minore, cei şapte având vârste cuprinse între 13 şi 39 de ani. Grupul era format din patru bărbaţi, o femeie şi cei doi copii, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.

La nici o zi după, azi dimineaţă în jurul orei 1.00, în apropierea localităţii de frontieră Gaiu Mic, au fost surprinşi patru afgani cu vârste cuprinse între 20 şi 57 de ani, care au declarat că aveau intenţia de a ajunge pe teritoriul Germaniei.

În ambele cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, persoanele în cauză urmând să fie preluate de lucrători din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiş, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.