Suntem în prima zi de Paşti, iar mulţi dintre noi le trimitem mesaje celor dragi pentru a le ura sărbători fericite. Însă, una din marile dileme legate de sărbătoarea în a cărei primă zi suntem rămâne cum este corect: Paşti sau Paşte. Regretatul lingvist George Pruteanu a explicat pe site-ul său, în urmă cu mai mulți ani, etimologia celor două cuvinte. Pentru a vă asigura că urările pe care le faceți sunt corecte, citiți mai jos explicația celui care a fost autor, doctor în filosofie și politician:
„Multă lume m-a întrebat cum se spune corect: Paşti sau Paşte. Răspund pe scurt astfel: sărbătoarea are în originile sale – dacă trecem de etapa ebraică „pesah” – şi acea azimioară numită pască (dupa opinia etnologului Simion Florea Marian; alţi cercetători sunt de părere că mielul jertfit purta acest nume, de „pască”). La plural, acest cuvînt face „paşti”: o pască, două paşti, conform unei alternanţe obişnuite în româneşte, cum e şi în verbul a paşte: „să pască, să paşti” sau a naşte: „să nască, să naşti” etc. Aşadar, Paşti e pluralul de la pască. Resimţit, în mod normal, ca un plural, vorbitorii au căutat, cînd era vorba de sărbătoarea într-ale cărei zile ne aflăm, au căutat singularul, şi astfel a fost derivat singularul „Paşte”, spunîndu-se, firesc, fie „sărbătorile de Paşti”, fie „sărbătoarea Paştelui”.
Amîndouă formele sunt la fel de corecte, şi alte subtilităţi pe această temă nu au substanţă, e o falsă problemă.
Spre a vă convinge suplimentar că aceste două forme sunt folosite aleatoriu, ori una ori alta, fără vreo deosebire de sens, am cules din din Dicţionarul limbii române al Academiei (dicţionarul tezaur), cîteva atestări ale cuvîntului în limba veche, unde le găsim în mod egal pe amîndouă. La Coresi aflăm „Paştile” („Acestea sunt Paştile de bucurie şi de veselie”), ca şi la Varlaam („mieluşelul Paştilor”), dar în marea Biblie de la 1688 găsim „Paştele” („Va face Paştele Domnului în luna a doua într-a patrasprăzecea zi”). Venind mai încoace, la Coşbuc găsim „Paşti” („Era după Paşti şi era un timp bun”), dar la Negruzzi, Hasdeu sau Delavrancea, „Paştele”: iată un citat din Hasdeu: „Ţara mai întîi de toate; Paştele mai pe urmă!”). Şi la scriitorii moderni găsim ambele forme, aşa că, repet, sunt deopotrivă corecte, una fiind percepută ca singular, alta ca plural.
În aceeaşi ordine de idei, aş mai avea de adăugat că există şi un nume de persoană, destul de frecvent în multe ţări, inclusiv a noastră, legat de sărbătoarea Paştelui. E vorba de numele Pascal, foarte obişnuit în româneşte sub forma Pascu. Iniţial, el era atribuit îndeobşte celor născuţi în această perioadă. Originea numelui e uşor depistabilă: ea se află în adjectivul latinesc paschalis (derivat din substantivul pascha) şi care înseamnă „pascal”, „de Paşti”, ceva care ţine de sărbătoarea Paştilor. În documente româneşti, numele Pascal apare de pe la 1428, iar la 1441 găsim deja varianta autohtonă Pascu”, a scris Pruteanu într-o postare pe site-ul său.
