Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au propus, vineri, arestarea preventivă a inculpatului Bhuiyan Tazul Islam, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.
Judecătorii Tribunalului Timiş au dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
„În fapt s-a reţinut că, în data de 11 mai 2016, inculpatul i-a racolat şi călăuzit, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat din Serbia în România, pe numiţii P.P.C., N.M.M. şi T.U., de la care a primit suma de 600 de euro. După trecerea frauduloasă a frontierei în România, cei trei au fost preluaţi de către inculpat, care i-a transportat cu un autoturism până în localitatea Denta, unde au fost depistaţi de organele de poliţie. Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale”, transmit procurorii.
Foto: Arhivă