EXCLUSIV Magazin al deputatului PD-L Popoviciu, închis de instanţă pentru că nu...

EXCLUSIV Magazin al deputatului PD-L Popoviciu, închis de instanţă pentru că nu dă bonuri fiscale

3
DISTRIBUIȚI

Una dintre firmele deputatului PD-L Alin Popoviciu a făcut un obicei din a nu-şi înregistra toate încasările în contabilitate, lucru alin popoviciu 11 pdescoperit de autorităţile statului prin controale succesive, care au ajuns să fie confirmate inclusiv de instanţă. Firma Prozax SRL, în care asociaţi sunt deputatul portocaliu şi soţia sa, a devenit mai cunoscută după ce PRESSALERT.ro a dezvăluit că a reuşit să încheie un contract de închiriere cu regionala CFR Timişoara pentru următorii 15 ani, plătind o chirie lunară de doar 4.000 lei pentru cei 0 mie de metri pătraţi ai clădirii aflate în zona zero a municipiului de pe malurile  Begăi.

Firma Prozax SRL are în Gara de Nord din Timişoara un mic magazin care vinde de toate – de la sucuri şi cafea până la cartele telefonice. Cu vad excelent, buticul este o sursă bună de profit. Mai ales când o parte din acesta nu mai este şi impozitat. În dimineaţa zilei de 31 ianurie 2008, la ora 8, comisarii Gărzii Financiare Timiş au făcut un control la punctul de lucru al firmei Prozax din gară.


După ce au comparat banii din gestiune cu ce apărea pe casa de marcat, aceştia au constatat că pentru vânzări din ultimele ore nu au fost emise bonuri fiscale pentru suma de 1191  lei. În această situaţie, comisarii au decis amendarea firmei Prozax cu suma minimă de 8.000 lei şi suspendarea activităţii punctului de lucru pe trei luni de zile.  Procesul verbal a fost atacat în instanţă pe motiv că nu a fost respectată procedura şi amenda a fost excesivă. Judecătoria Timişoara a reţinut „pericolul social redus în raport cu măsura sancţionatoare” şi a dispus înlocuirea amenzii cu un avertisment  şi exonerarea Prozax de răspundere. Garda Financiară Timiş a făcut recurs pe motiv că transformarea amenzii în avertisment este neîntemeiată deoarece amenda aplicată a fost suma minimă. În apărare, administratorul firmei, soţia deputatului a susţinut în documentele depuse la instanţă că menţinerea deciziei comisarilor de suspendare a activităţii „este catastrofală pentru SC Prozax SRL, ar însemna ca eu şi familia mea să nu avem din ce trăi 3 luni de zile”. Judecătorii Tribunalului Timiş nu s-au lăsat impresionaţi de aceste argumente şi prin sentinţa din 19 ianuarie 2010 au dat dreptate Gărzii Financiare, concluzionaând că „amenda contravenţională aplicată corespunde criteriilor mai sus expuse, sancţiunea aplicată are rol de prevenţie şi exemplaritate”. Altfel spus, Prozax SRL trebuie să plătească 8.000 lei amendă şi să închidă pentru un trimestru  magazinul din Gara de Nord.

Câtă putere de prevenţie a avut amenda în urma controlului din 2008 şi cum se apără un deputat al puterii când este controlat vezi putea citi, mâine, pe PRESSALERT.ro.

3 COMENTARII

  1. Mai tare era „Deputatul Alin Popoviciu inchis de instanta pentru ca nu da bonuri fiscale”. Dar, in Romania, mai e mult pana departe in materie de legislatie economica.

  2. @colegu’ de birt
    Pa nu poate fii inchis de instanta. Au un sistem de autoprotectie, astia de la PD minus L, ceva de speriat. Ar fi in stare sa spuna ca Bonu’ fiscal are regimul unei declaratii politice si atunci e aparat de constitutie. Mai ales ca taica Vida (din fericire, scapam anu’ asta de el) lucreaza la fericirea si apararea constitutiei boborului cate 26 de ore pe zi, ca doar se trezeste cu doua ore mai devreme.

    O alta problema e poza. Oare pe langosii astia are bon fiscal sau nu? Dar oare langosii au cod de bare?

    Si doamne, ce nesimtire pe comisarii astia. Pai cum au indraznit ei sa controleze firma maritului pitziponc. Alo, domnu’ Costi ce facem? Pai, ia te rog sa-i chemi pe cei de la Garda Financiara sa-ti dea raportu’.
    „Pai cum au indraznit ei sa se ia de unu’ de-ai nostri. Pai, ce numa’ noi astia de la PD minus L facem evaziune? Pai cei de la PeNeLe sau PeSeDe au furat mai mult si mai bine decat noi si uite nu-i ia nimeni la refec.” cam asta ar trebui sa le spui mataluta la sedinta celor de la Guardia di Finanze (scuze, Garda Financiara).

Dă-i un răspuns lui aburici de mehala Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.