Institutului Cultural Român Banat-Crişana, care va acoperi judeţele Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin, se deschide, 
astăzi, la Arad. Deși ICR-ul are ca scop promovarea valorilor culturale românești peste hotare, în urma numirii profesorului universitar clujean Andrei Marga în funcţia de preşedinte, a apărut ideea înființării a șapte filiale regionale în țară, pe structura provinciilor istorice. Acest proiect de promovare a culturii românești românilor a stârnit deja controverse și are destule necunoscute – misiunea acestor noi structuri sau din ce bani vor fi finanțate. Director al ICR Banat-Crișana a fost numit scriitorul arădean Gheorghe Schwartz, iar director adjunct, timişoreanul Lucian Alexiu, critic literar, poet şi eseist.
Din start, iniţiativa a stârnit numeroase controverse cu privire la utilitatea acestor institute regionale. Mircea Mihăieş, vicepreşedinte al ICR până în luna august a anului trecut, a refuzat să comenteze acest demers: „Împreună cu Horia-Roman Patapievici şi Tania Radu am decis să nu ne exprimăm nicio părere în legătură cu activitatea ICR. Noi am plecat de bunăvoie de la conducerea institutului, dar orice am spune, ar fi interpretat, de aceea nu doresc să fac niciun comentariu”. În schimb, Brânduşa Armanca, fost director al ICR Budapesta, care consideră că a fost demisă ilegal din această funcţie, este un adversar declarat al proiectului. „ICR funcţionează după o lege proprie, care prevede modul de organizare al acestuia. Nu există niciun fel de menţiune în lege cu privire la organizarea unor filiale regionale. Aşa-zisele filiale din ţară sunt, de fapt, nişte puncte de lucru, nu au şi nici nu vor putea avea personalitate juridică. Andrei Marga a considerat că trebuie să împartă favoruri şi a înfiinţat aşa-numitele filiale. Aceste posturi de director şi de director adjunct nu există în schema bugetară, probabil le-a luat de la institutul din Bucureşti. Andrei Marga nu a avut posibilitatea să înfiinţeze posturi noi, ci a transformat nişte posturi de execuţie din schema existentă care trebuiau ocupate prin concurs. Am observat că, poate cu o singură excepţie, a fost promovată gerontocraţia, cei din generaţia sa, aproape peste tot au fost numiţi oameni pensionaţi”. În sprijinul acestor afirmaţii, adversarii proiectului invocă o adresă a Ministerului Finanţelor din luna octombrie a anului trecut, semnată de fostul ministru Florin Georgescu, prin care i se refuza lui Andrei Marga o cerere de suplimentare cu 33 de posturi a schemei ICR pe motiv că „…considerăm că este responsabilitatea fiecărei instituţii de a realiza o analiză riguroasă a necesarului de personal, astfel încât să nu conducă la majorarea posturilor ocupate din sectorul bugetar”. În adresă se mai spune că strategia bugetară pentru anul 2013 prevede ca numărul maxim de posturi finanţate la nivel de ordonator principal de credite să fie stabilit pe baza numărului de posturi ocupate în prezent. Directorul filialei de la Arad, Gheorghe Schwartz, recunoaşte că deocamdată, directorii şi directorii adjuncţi vor fi plătiţi pentru prestări servicii timp de trei luni, pentru că „deocamdată nu există buget, aşadar nici organigramă, dar aceasta va fi reorganizată în funcţie de surplusul de posturi libere şi atunci se vor ţine şi concursuri”.
Pentru funcţionarea celor şapte filiale, care presupune asigurarea unui sediu şi angajarea mai multor referenţi e nevoie de bani, care trebuie obţinuţi din resurse extrabugetare. Adică, bani de la primării, din sponsorizări sau donaţii. „Nu au finanţare, nu au strategie, nu au nimic, o să meargă cu cerşeala pe la autorităţi.
La Iaşi s-a dat un spaţiu provizoriu pentru a găzdui filiala, dar nu şi referenţi pe care nu-i pot plăti. Chiar dacă primăriile pun la dispoziţie spaţii, trebuie plătită o chirie, nu s-au încheiat nişte contracte propriu-zise, acum totul e sub semnul provizoratului” susţine Brânduşa Armanca. Pe de altă parte, consilierii USL din Arad susţin că vor solicita ca în proiectul de buget pe anul acesta să fie incluse şi o serie de proiecte ale ICR. Preşedintele filialei Uniunii Scriitorilor Timişoara, Cornel Ungureanu, crede la rândul lui că „acest proiect poate deveni foarte important dacă va fi finanţat corespunzător şi sprijinit cum se cuvine de autorităţile locale. În materie de finanţare momentul e rău dar sper că relaţiile pe care şi le-a creat Gheorghe Schwartz şi solidaritatea oamenilor de cultură din oraşele implicate vor putea da sens acestei iniţiative”. El este însă sceptic în ce priveşte dărnicia autorităţilor locale: „ca autoritate administrativă, încerci să controlezi viaţa culturală prin instituţiile pe care le ai, iar dacă înfiinţezi una nouă trebuie să te gândeşti dacă ea poate face mai mult decât cele pe care le ai”.
Problema sediului a oferit la rândul ei un nou prilej de dispute şi de acuzaţii reciproce, mobilizându-i pe primarul Gheorghe Falcă, directorul ICR Gheorghe Schwartz – foşti adversari în alegerile locale – consilieri, societate civilă. Primarului i s-a reproşat că nu acordă niciun sprijin filialei, în contextul în care Aradul doreşte să devină capitală culturală europeană, în timp ce acesta a pretins că nu a avut la dispoziţie toată documentaţia necesară. Conflictul s-a tranşat în cele din urmă cu „pupat Piaţa Universităţii”, după cum spune scriitorul Gheorghe Schwartz. Filiala a obţinut un spaţiu în clădirea Teatrului de Stat Arad, aflat în subordinea primăriei, pentru care trebuie să plătească o chirie lunară de 150 euro. Gheorghe Schwartz e mulţumit, pentru că în clădirea teatrului mai funcţionează şi alte instituţii culturale, dar admite că deocamdată nu s-a încheiat vreun contract, pentru că „până la investire nu am drept de semnătură”.
O altă controversă a fost iscată de oportunitatea înfiinţării acestor filiale regionale. „Nu se justifică existenţa acestor institute. Fiecare localitate mai însemnată are propriile instituţii culturale care sunt deja consolidate, iar menirea ICR era aceea de a colecta şi de a transmite în străinătate proiectele cele mai reprezentative. Suntem în era internetului, la institutul din Bucureşti există experţi pe diverse domenii a căror atribuţie este aceea de a face recomandările de rigoare, iar filialele din străinătate au posibilitatea de a alege. Aceste filiale regionale sunt pur clientelare”, susţine Brânduşa Armanca. Gheorghe Schwartz e însă de altă părere şi consideră că institutele regionale nu vor avea doar rolul de a fi o verigă de legătură între instituţiile culturale regionale şi ICR Bucureşti. „Una din principalele acuze aduse fostei conduceri a institutului a fost aceea că fondurile au fost dirijate spre o plajă foarte îngustă de beneficiari. Pe plan local, ştim mai exact să impunem talentele pe care le avem şi să facem rost de bani. De la Bucureşti e foarte greu să spui cine e bun şi cine nu, ei au promovat ce li s-a cerut, dar e ca şi când te duci la restaurant şi trebuie să te limitezi la ceea ce îţi oferă lista de bucate. Deja am câteva proiecte care se vor concretiza în viitorul apropiat”. Scriitorii timişoreni sunt mai rezervaţi, invocând proiecte deja în derulare ale filialei academiei, ale universităţii ori ale teatrelor şi altor instituţii de cultură, care şi-au conturat o strategie pe termen mai lung.
Andrei Marga nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere în legătură cu acest subiect.
Doamne ce articol de interes public,halucinante investigatii,stiri si comentarii.
jane, chiar sunt date de interes public. daca tu nu ai interes in cultura, asteapta noul articol despre chipsuri cu gust de shaworma.;)
Dl Marga este acelaşi mare impostor în cultura română (a se vedea „opera” d.sale, care cuprinde argumente pe care dl. Marga nu le cunoaşte, dar pe care le semnează, aşa cum mulţi dintre prietenii d.sale au semnat lucrări de doctorat!) . Adică îi îmbată pe cei din Bucureşti cu apă rece şi le solicită încrederea pentru a-şi promova prietenii-supuşi, care nu au crâcnit şi nu pot crâcni împotriva impostorului, în funcţii de răspundere, care, de altfel, nici nu există în „schemele” ICR. Prin acest procedeu şi prin oamenii numiţi de d-sa, dl Marga a ocupat nu doar institutele româneşti din străinătate, ci şi regiunile istorice româneşti, pentru a-şi crea platformă electorală în vederea unor viitoare alegeri prezidenţiale.
Pe de altă parte, acţiunile sale se înscriu pe linia încersărilor sale de epatare, de tip gongoric, adică, mai pe înţelesul tuturor, al „umflării coardelor vocale” care transmit mesaje fără fond şi, de fapt. fără rost!