Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș investighează o posibilă fraudă la Bacalaureat...

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș investighează o posibilă fraudă la Bacalaureat UPDATE 4 Ce spune șeful Comisiei de Bacalaureat de la Deta

1
DISTRIBUIȚI

rezultate bac 2013

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au început o anchetă legată de o posibilă fraudă la Bacalaureat. În această dimineață, au fost chemați pentru audieri directoarea liceului din Gătăia, Neda Gabriela, dar și Ion Jinariu, directorul liceului din Deta, unde a fost și centru de corectare a lucrărilor. De asemenea, anchetatorii audiază mai mulți elevi, despre care există informații că au dat șpagă la Bacalaureat. Dosarul este în faza actelor premergătoare până acum nimeni nefiind pus sub acuzare.

Elevii din Gătaia au dat Bacalaureatul la Centrul de Examinare Deta, acolo unde au mai susținut examenele și tineri de la Liceul Teoretic Peciu Nou (cu o promovabilitate de 94,23%,), de la Liceul din Ciacova (83 %) și cei de la Liceul din Deta, cu un procent de promovabilitate de 41,94%. Cornel Petroman, inspectorul școlar general din Timiș, a declarat că va face verificări cel puțin la Liceul din Peciu Nou, având în vedere scorul surprinzător de mare al promovabilității. Potrivit primelor informații, mita pentru Bac la Deta s-a strâns sub formă de bani de protocol, iar valoarea maximă pe care ar fi dat-o fiecare elev este de 200 de lei.

UPDATE 1 Contactat de PRESSALERT.ro, directorul liceului din Deta, Ion Jinariu, a confirmat că a fost chemat la audieri, dar că nu s-a putut prezenta pentru că este la lansarea unui proiect cu Serbia.


„Liceul din Deta a fost centru de examinare. Eu toată săptămâna n-am fost în localitate. Am predat centrul comisiei şi am plecat. Am fost la 400 de kilometri distanţă, cu nişte probleme personale. Nu am auzit nimic de şpagă sau ceva de genul ăsta. Dovadă că am avut promovabilitatea la liceul din Deta pe la 50%. O explicaţie este că avem şi industrial. Dacă era ceva (şpăgi date, n.a) ar fi luat şi ei, cred”.

UPDATE 2 Directoarea liceului din Gătăia şi cinci foste eleve au intrat în sediul Poliţiei din Gătaia pentru audieri, în jurul orei 10,50, acestea refuzând să facă orice fel de declaraţii.

UPDATE 3 Directoarea liceului din Gătaia, Neda Gabriela, a declarat la ieşirea de la audieri că nu este întâmplător gradul de promovabilitate de 73% pentru că sunt elevi foarte buni, două dintre elevele chemate la audieri urmând să dea la Medicină. Întrebată de banii strânşi pentru protocol, directoarea a declarat” nu ştiu nimic. Nu mă simt vinovată cu absolut nimic”.

UPDATE 4 Cornel Petroman, șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiș, evită să se pronunțe în legătură cu scandalul. ”Această așa-zisă problemă e una falsă. (…) Au fost audiate eleve care învață foarte bine și care au luat note foarte bune, ele se pregătesc pentru Medicină. De ce le-or fi luat tocmai pe acestea care oricum nu aveau nevoie să dea șpagă pentru că învățau bine – e o întrebare retorică. Pe de altă parte, în timpul desfășurării examenului, directoarea Liceului Gătaia era în comisie la Timișoara la Colegiul Național Bănățean, iar directorul Liceului Deta era plecat în Oltenia cu probleme personale”, a spus Cornel Petroman. Și șeful Comisiei de Bacalaureat din Centrul de Examinare Deta, profesorul universitar Flavius Berbentea, s-a declarat surprins de întreaga poveste. ”Eu acum am aflat că au fost supărări acolo. Ceea ce vă pot spune este că nici eu, nici colegii mei nu am fost implicați într-o situație de genul acesta”, a spus șeful Comisiei de Bacalaureat din Centrul de Examinare Deta.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.