Declaraţie categorică a primarului Robu despre pletele sale şi estompatorul folosit

Declaraţie categorică a primarului Robu despre pletele sale şi estompatorul folosit

9
DISTRIBUIȚI

robu01 (2)

Ține la podoaba sa capilară și nu se teme să arate acest lucru. Vorbim despre edilul șef Nicolae Robu care a fost subiect de știre de nenumărate ori, chiar și subiect de filmuleț pe Youtube în campanie electorală.


Primul gosposar al Timișoarei nu vrea să renunțe la stilul său inedit. În cadrul conferinței de presă comune de la primăria Timișoara, în care liderii USL Timiș au informat presa cu privire la deciziile luate în scandalul dintre Traian Stoia și Nicolae Robu, primarul a comentat și cu privire la pletele sale devenite subiect de interes naţional. Acesta a făcut clar faptul că nu își va schimba atitudinea nici în materie de stil. „Da, îmi place să port plete și să folosesc estompator. Care e problema? Fac acest lucru pentru că așa vreau eu”, a comentat Robu. Vă reamintim că, la o inaugurare de săptămâna trecută, o timişoreanca l-a declarat pe Robu mai frumos decât Gheorghe Ciuhandu.

9 COMENTARII

  1. incetati cu reclama aia enervanta la Sport Depot! toate celelalte ziare nu au reclame cu sunet!!!!!! cel mult reclama „prinde glas” doar atunci cind treci cu mouseul peste ea.

  2. Asta o sa ramana de el: sulemeneala si marionetismul! Pacat de cel care a fost cel mai occidental oras al Romaniei si de cei mai civilizati cetateni. Camarila isi umple conturile tinandu-l ocupat pe fraier cu palmieri, estompatori, mosi nebuni, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.