Stare de șantier pentru aproape tot centrul Timișoarei: care sunt noile restricții...

Stare de șantier pentru aproape tot centrul Timișoarei: care sunt noile restricții de circulație

2
DISTRIBUIȚI
poza
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

 Primăria Timişoara anunţă extinderea şantierului de reabilitare a centrului istoric şi, implicit, impunerea de noi restricţii de circulaţie.


Încă de ieri, muncitorii au început să scoată piatra cubică din Piața Unirii. „În perioada următoare, se deschid aşadar şantiere de cercetare arheologică în Piaţa Unirii şi vor începe lucrări de reabilitări în regim de supraveghere arheologică pe străzile: Eugeniu de Savoya, Griselini, Traian Doda, Radu Negru. Aceste străzi vor fi închise circulaţiei rutiere. Pe strada Vasile Alecsandri se va permite circulaţia rutieră pe tronsonul Mărăşti-Gheorghe Lazăr, pe ambele sensuri pentru toate vehiculele, dar pe tronsonul dintre Gheorghe Lazăr-Piaţa Libertăţii vor circula doar vehiculele aparţinând riveranilor şi cele ce deservesc zona de lucrări. Pe tot traseul străzii V. Alecsandri va fi interzisă oprirea, întrucât accesul vehiculelor care transportă materiale de construcţie se face pe această stradă”, informează municipalitatea. Parcarea temporară din Piaţa Unirii va rămâne deocamdată accesibilă şi se va putea circula cu maşina prin faţa Palatului Baroc.

 

2 COMENTARII

  1. Sunt de acord cu toate lucrarile,insa refuz sa inteleg faptul ca il lasam ,,pe ala micu,,sa se joace cu pensula si harletul lui,luni la randu,iar drumurile sa stea toate sparte..ce avem noi cu cei din 1600,la ce ne foloseste ???Cu riscul ca-mi pun multi arheologi in cap,nu suport drumurile sparte intr-un oras ca Timisoara !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.