Doi muzicieni timişoreni duc ritmurile româneşti la Istanbul, de Ziua Europei

Doi muzicieni timişoreni duc ritmurile româneşti la Istanbul, de Ziua Europei

0
DISTRIBUIȚI

cobz1 [1024x768]

Doi muzicieni timişoreni, Robert Magheţi (ex – Sistem) şi Dorin Cuibariu (Filarmonica „Banatul” din Timişoara), vor concerta alături de trupa Cobzality la Istanbul, cu ocazia Zilei Europei, într-un recital care va avea loc mâine, 9 mai, în cadrul  The Rhythm of Europe Street Festival. În organizarea Delegaţiei Uniunii Europene în Turcia, festivalul The Rhythm of Europe Street se află la cea de-a doua ediţie şi este realizat în parteneriat cu ambasadele şi consulatele ţărilor membre UE şi a clusterului EUNIC Turcia, reţea din care face parte și a cărei președinție este asigurată de Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” din Istanbul. Din programul zilei vor face parte şi trupe din Grecia, Germania, Franța, Italia, Croația, Spania, Lituania, Estonia, Cehia, Austria, Suedia, Ungaria, Olanda, Luxemburg, Bulgaria și Turcia. România va fi reprezentată la festival de către trupa Cobzality, ce va susține un concert în faţa Kanyon Shopping Mall. Participarea artiștilor români este sprijinită de Institutul Cultural Român “Dimitrie Cantemir” din Istanbul, aflat la a doua implicare în festivalul dedicat Zilei Europei.

Proiectul Cobzality s-a născut în luna decembrie a anului 2012 la iniţiativa lui Florin Romașcu și Robert Magheți.


Alături de cei doi percuționiști de marcă ai trupei Sistem s-au alăturat Bianca Purcărea, Cristian Moroianu, Dorin Cuibariu și Victor Mihăilescu. Cobzality îmbină muzica tradițională românească cu sonorități moderne, propunându-și să pună în lumină instrumentele tradiționale autohtone. Acestora le alătură o vastă gamă de instrumente de percuție, trompetă, caval, nai și sunete de sintetizator. Numele Cobzality nu a fost ales la întâmplare ci surprinde o bucată din sufletul românesc, așa cum îl percep semnatarii proiectului. Cobzality au susținut numeroase concerte în țară și au fost invitați ai unor evenimente remercabile precum ”Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu”, “Victoria Film Festival”, “Jazz In The Park” sau ”Festivalul George Enescu”. În luna noiembrie a anului trecut, Cobzality a susţinut un recital extraordinar la Sala Capitol alături de Orchestra de Cameră a Filarmonicii „Banatul”, evenimentul fiind inclus în stagiunea de toamnă a filarmonicii timişorene. De orchestrarea melodiilor s-a ocupat Simona Strungaru, sub a cărei baghetă s-au aliniat toţi muzicienii şi invitaţii acestora, maestrul instrumentelor tradiţionale de suflat, Dorin Cuibariu şi talentatul chitarist Horea Crişovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.