TIMIȘOARA UITATĂ Casele vechi din Elisabetin, între ruine și bijuterii

 

Imediat după podul Traian, peste drum de palatul apelor, se află palatul Marschall, o clădire proiectată de arhitectul Martin Gemeinhardt în stil Art Nouveau eclectic, cu elemente neogotice. Elementele decorative, între care se remarcă cele florale de factură gotică, pomul vieţii sau fluturi stilizaţi sunt redate pe faţada clădirii în stilul acestui curent. În continuarea acestuia, pe malul canalului Bega, se remarcă un şir de clădiri caracteristice aceluiaţi stil Secession. Atunci când au fost construite, erau imobile cu apartamente destinate închirierii. De regulă, proprietarul locuia în partea din faţă a imobilului, la primul etaj, restul apartamentelor fiind închiriate doritorilor, fără a se ţine seama de rangul lor social, însă acesta se putea deduce după distanţa dintre stradă şi apartament şi dimensiunea acestuia.

Rezervaţie arhitecturală cu clădiri unicat

O valoroasă rezervaţie cu imobile de patrimoniu, construite la începutul secolului trecut, case reprezentative pentru „faza florală” a Secession-ului timişorean, unele unicate, se află în Piaţa Plevnei. Un artist tipic pentru aceste construcţii a fost arhitectul Martin Gemeinhardt, ale cărui faţade se impun prin decoraţiuni luxuriante, cu nenumărate specii de animale şi plante, care alcătuiesc compoziţii de mari dimensiuni. În această piaţă s-a construit unul dintre cele mai elegente ansambluri arhitecturale ale oraşului, după ce terenul a fost parcelat pe locul în care, până în anul 1903, funcţiona piaţa de animale.

La intersecţia cu strada Berthelot se află un imobil cu două etaje, emblematic pentru linia care se profila în arhitectura timişoreană a acelor ani. Palatul Jakob Klein se remarcă prin cele două medalioane în care apare câte o tânără – una care cântă la vioară şi cealaltă care pictează – vitraliul aflat deasupra porţii, din păcate păstrat doar fragmentar, sau prin coridorul care duce în casa scărilor, decorat cu plăci de faianţă de culoare vernil, între care sunt intercalate plăcuţe mai mici, în nuanţe maro-roşcat, care alcătuiesc diferite motive geomatrice. În coridorul de la intrare, pereţii, împărţiţi în mai multe registre, sunt decoraţi cu motive abstracte în relief, iar în partea superioară, o friză este, la rândul ei, împărţită în mai multe registre care se repetă, motivul ales fiind dansul unor tinere. Tavanul, boltit, se remarcă şi el prin canelurile fine care-l străbat.

Peste drum de palatul Klein, la numărul 4, se află casa Romulus Nicolin, proiectată de Martin Gemeinhardt, al cărui nume e încastrat pe faţada casei. Clădirea mai e numită „casa cu păuni”, căci acest motiv, al păunilor, se repetă deasupra ferestrelor de la parterul casei, alături de motive de decor vegetale între care se remarcă „pomul vieţii”. Acesta marchează axa centrală a clădirii şi îşi răsfiră ramurile simetric la etajul superior, părând a susţine diverse scene cu subiecte din natură. În ancadramentul neogotic al porţii de intrare se observă şi iniţialele proprietarului, Romulus Nicolin.

Reprezentările umane lipsesc cu desăvârşire dar pe lângă faimoşii păuni încoronaţi mai apar, deasupra ferestrelor de la etaj, reprezentări de lupi şi bufniţe, iar ca motive vegetale, floarea-soarelui şi vrejuri de plante cu fructe şi flori care încadrează scenele cu reprezentări zoomorfe. Se remarcă volumetria foarte simplă a motivelor dar şi tratarea decoraţiunii faţadei ca un tot unitar, asemenea unei fresce de mari dimensiuni.

În aceeaşi piaţă, la numărul 7, se află casa cunoscută sub numele de „casa cu păuni şi bufniţe”, construită în anul 1904 de acelaşi arhitect Gemeinhardt, în stilul consacrat al epocii, pentru Johann Hartlauer.

Printre elementele spectaculoase de decor aflate pe fondul de cărămidă aparentă se evidenţiază faimoşii păuni, bufniţe şi veveriţe, ca elemente decorative zoomorfe ale clădirii, încadrate de motive vegetale stilizate. Odinioară, casa scărilor a fost pictată, cel puţin parţial. Palatul Klein şi cele două case cu păuni şi bufniţe, deşi în fază avansată de degradare, sunt cu atât mai valoroase cu cât reprezintă unicate în arhitectura oraşului.

Palatul comunităţii reformate

În vecinătatea Piaţei Maria se află clădirea care adăposteşte casa parohială şi biserica reformată şi care atrage atenţia prin arhitectura ei deosebită. A fost construită în 1902, în stil neogotic, pe baza proiectelor întocmite de arhitecţii budapestani Nagy Károly şi Jánosházi László şi este alcătuită din sala de rugăciuni şi 11 locuinţe, destinate preotului şi funcţionarilor bisericii. Orga a fost construită în atelierul lui Lipót Wegenstein iar amvonul este creaţia lui Jakab Fischer.

Mai multe case impunătoare, construite la sfârşitul secolului al XIX-lea, se află şi pe strada Gh. Doja. Ele se remarcă prin decoraţia neobarocă a faţadelor, prin folosirea, ca element de decor, a unei nişe în formă de scoică în care se află o statuie, cum e casa de la numărul 11, prin ancadramentul ferestrelor şi prin porţile de intrare înalte şi înguste, semn că proprietarii acestora au renunţat la trăsurile cu cai în favoarea tramvaiului care trecea prin apropiere, făcând legătura între cartierul Cetate şi gară. Dincolo de strada Virgil Madgearu, spre actuala piaţă Bălcescu, casele sunt mai modeste, majoritatea doar cu parter, dar se încadrau în specificul zonei prin elementele decorative ale faţadelor. În spaţiul viran aflat în zona actualului bulevard Mihai Viteazu a fost construită casa grădinarului Wilhelm Mühle, care, ameninţată find cu demolarea, a stârnit vii dispute în ultima vreme. Nu departe de aceasta, pe partea opusă, se afla atelierul de orgi Wegenstein.

Palatele din Piaţa Mocioni

În Piaţa Mocioni, la nr. 4, se află casa Karl Hart, construită în 1901 de arhitectul cu acelaşi nume, în doar cinci luni şi jumătate. Este una din puţinele clădiri în stil eclectic neobaroc realizate în Timişoara după anul 1900 dar acestea abia se mai văd, casa fiind într-o avansată stare de degradare. Imobilul de la numărul 5 este palatul Jakob Fischer, proiectat de arhitectul Gabor Fodor şi construit în anul 1910. Se încadrează în acelaşi stil Secession, remarcându-se prin pilaştrii de pe faţadă, pe cele două nivele ale clădirii. În aceeaşi piaţă, colţ cu strada I. Eliade Rădulescu, se află cele trei palate alipite ale lui Béla Fiatska, cu câte două etaje, a căror construire a fost autorizată în 1910 şi care au fost date în folosinţă un an mai târziu. Ferestrele celor trei imobile reprezintă elementul comun al acestora, ele aflându-se la aceeaşi înălţime, dar faţadele şi ancadramentele ferestrelor diferă ca ornamentică, deşi toate se încadrează în acelaşi stil Secession.

Amintiri din alte vremuri

La intersecţia bulevardului 16 Decembrie 1989 cu strada Al. Odobescu se află fosta casă Rudolf Menczer, construită în anii 1894-1895 în stil eclectic istoricist neobaroc, unde funcţionează în prezent spitalul de ginecologie. Clădirea a devenit foarte cunoscută după ce farmacistul Kolomán Skribanek şi-a mutat la parterul acesteia farmacia care funcţiona peste drum. O parte din vechiul mobilier s-a păstrat până astăzi, în farmacia care funcţionează aici în prezent.

Tot pe bulevardul 16 Decembrie 1989, la numărul 29, se află palatul Thomas Ede, construit între anii 1910-1911. Faţada acestuia corespunde stilului anilor 1900, remarcându-se volumele mari ale acoperişurilor, care se repetă, şi sunt o caracteristică a arhitecturii timişorene din acea perioadă.

Cele mai cunoscute şi îndrăgite locuri de distracţie din Elisabetin erau restaurantele Novotny (viitorul cinematograf Victoria) şi Hladik, cu grădină de vară, club şi popicărie, unde se întâlneau oamenii înstăriţi din cartier, sau mai popularul local „Căţeaua leşinată”, a cărui amintire s-a păstrat până în zilele de azi.