Respect, nu milă, pentru câțiva tineri cu dizabilități din Timișoara, la concertul...

Respect, nu milă, pentru câțiva tineri cu dizabilități din Timișoara, la concertul Manu Chao. Ce surpriză le-a pregătit artistul

0
DISTRIBUIȚI

manu chao

Cei câțiva membrii ai Asociației “Ceva de Spus”, persoane cu dizabilități fizice și intelectuale din Timișoara, au luat parte, aseară, la primul concert cu adevărat accesibil pentru persoanele cu dizabilități. Este vorba despre show-ul susținut de Manu Chao la Muzeul Satului Bănățean în cadrul Festivalului Plai. Potrivit reprezentanților Asociației “Ceva de Spus”, artistul a fost de acord să se întâlnească înainte de concert cu aceștia.

”Cum pot să vă ajut în lupta voastră?” a fost întrebarea lui Manu Chao, după ce Raluca Popescu, copreședinta asociației, care se află într-un scaun cu rotile, i-a prezentat activitatea asociației. Astfel, artistul a invitat-o pe Raluca să transmită un mesaj al persoanelor cu dizabilități în deschiderea concertului, și anume ”vrem respect pentru abilitățile noastre și nu milă pentru dizabilitatea cu care ne confruntăm!”.


La finalul întâlnirii, Manu Chao a primit în dar un tablou din dopuri de plută făcut de către autoreprezentanți și o șapcă inscripționată cu Ceva De Spus, pe care a purtat-o pe toată durata concertului.

Mai mult, Manu Chao s-a decis să doneze o sumă de bani pentru achiziționarea unui microbuz accesibil de care persoanele cu dizabilități din Timișoara au atât de mare nevoie. ”Mulțumim foarte mult organizatorilor concertului, nu doar pentru că au făcut posibilă această întâlnire, dar și pentru faptul că au făcut efortul de a accesibiliza concertul. Minipodiumul pentru persoanele cu dizabilități, și mai ales utilizatorilor de scaun rulant, a fost foarte util, am avut o vizibilitate bună, am dansat și pentru prima dată am simțit cu adevărat că fac parte din public”, a declarat Raluca Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.