Mișcare neaşteptată din partea senatorului liberal Petru Ehegartner. Astăzi, liberalii din toată ţara au participat la Congresul de la Bucureşti, acolo unde printre altele s-a votat şi schimbarea statului partidului.
Cunoscut ca un om care ţine la valori şi un politician care nu se amestecă în certuri, Ehegartner a votat împotriva schimbării statului PNL Acesta ne-a declarat că „am votat împotriva schimbării statutului pentru că a fost scoasă sintagma apartenenţei la Internaţionala Liberală. Acea sintagmă a fost înlocuită cu un amendament care nu are rigoarea asta, dar care prevede păstrarea tradiţiilor şivalorilor partidului”. Legat de o posibilă plecare din PNL, Ehegartner susţine că nu are de gând să se alăture mişcării pe care Călin Popescu Tăriceanu ar putea să o iniţizeze şi spune că „suntem în PNL şi muncim și luptăm pentru poziția și principiile liberale pe care vrem să le menținem”.
Felicitări domnule senator!De oameni ca dumneavoastră are nevoie România şi PNL
Are aceeasi linie ca cei de la ude-mereu,nu se baga,dar are pretentii…
Bravo! Domnului Senator Petru Ehengartner! Se vede ca avetii principii SANATOASE! NU sunteti un oportunist!
Colaboreaza Jurnalistul ce fratii Cristescu? De ce ataca doar PNL-ul?