CULMEA JUSTIȚIEI După ce a fost intenționat CĂLCAT cu mașina, un timișorean...

CULMEA JUSTIȚIEI După ce a fost intenționat CĂLCAT cu mașina, un timișorean a încercat să își facă singur dreptate. Cum l-au pedepsit procurorii

6
DISTRIBUIȚI

parchet intrare

O răfuială stradală între doi timișoreni s-a soldat cu trimiterea ambilor, în judecată. Unul l-a călcat cu mașina pe celălalt, și este, astfel, trimis în judecată sub acuzarea de tentativă de omor. Însă nici victima nu s-a lăsat mai prejos și, după ce a fost lovită, a sărit la atacator, pentru a-și face dreptate.


În urma loviturilor aplicate șoferului, e trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de loviri şi alte violenţe.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, zilele trecute, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, a inculpaţilor Zoltan Balasz și Nicolae Marian Prodanciuc.

„În data de 23 iulie 2013, pe fondul unui conflict  spontan, inculpatul Zoltan Balasz l-a lovit cu autoturismul pe Nicolae Marian Prodanciuc, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale, manevră care putea duce la suprimarea vieţii victimei. În aceeaşi împrejurare, inculpatul Nicolae Marian Prodanciuc i-a aplicat  inculpatului Zoltan Balasz mai multe lovituri cu palma peste faţă”, informează prim procurorul Vasile Bâc.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Timiş.

6 COMENTARII

  1. I-au intocmit dosar penal si lui prostule. Daca trecea peste tine unu cu masina si reactionai daca iti faceau procurorii dosar nu era pedeapsa si pt tine. greu domne greu

  2. @grigore antal – Incerc sa nu te jignesc,idiotule, dar nu procurorii iti intocmesc dosar penal, ci politistii, jandarmii, etc… Procurorii dispun trimiterea in judecata sau neinceperea urmaririi penale… De ce sfidezi cu prostia si ingamfarea ta un om care intreaba( valer craiu) ??? + ca esti si analfabet, boule.

  3. La o trecere in revista sumara a salariilor lunare incasate de cei ce vegheaza la respectarea legilor si impart dreptatea in capitala Banatului se poate constata ca cel mai bine platit justitiar din zona de vest a tarii este, cine altul!, decat procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara, Vasile Bac, care incaseaza 147.944 de lei pe an. Adica, peste 3.500 de EURO pe luna,asta prin 07 august…2012 !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.