Bărbații cu cancer de prostată vor fi operați cu ROBOTUL, la Spitalul...

Bărbații cu cancer de prostată vor fi operați cu ROBOTUL, la Spitalul Județean Timișoara. De când este posibil

0
DISTRIBUIȚI

operatie-640x480

Aproximativ 200 de bărbați din vestul țării, diagnosticați cu cancer de prostată, trec anual pragul Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Județean Timișoara. Potrivit medicilor urologi, majoritatea bărbaților care fac cancer de prostată au vârste peste 50 de ani. Din acest an, acești bolnavi ar putea fi tratați mult mai eficient în cel mai mare spital din vestul țării, și asta pentru că medici chirurgi vor putea opera cu un robot.

Robotul costă peste 1,5 milioane de euro și va fi achiziționat în cadrul unui proiect finanțat cu bani de la Uniunea Europeană, câștigat de Clinica II Chirurgie de la Spitalul Județean Timișoara.


„Robotul este adresat chirurgiei cancerelor pelvine, unde cancerele de prostată au o mare pondere. Sperăm că până la sfârșitul anului se va opera cu acest robot și cancerul de prostată, dar pentru asta bărbații trebuie să vină la medic, la control”, explică medicul Viorel Bucuraș, șeful Clinicii de Urologie.

Tot în acest an, la Spitalul Județean Timișoara se încearcă reluarea operațiilor de transplant renal, dar și să se redeschidă centrul de dializă destinat pacienților cu insuficiență renală acută. „Avem nevoie de avizul Ministerului Sănătății pentru reînființarea centrului de dializă pentru că noi condițiile le avem, pacienți la fel, dar s-a desființat în condițiile recesiunii economiei, a lipsei de fonduri”, a precizat Daniela Radu, directorul medical al unității sanitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.