O cetate medievală restaurată de curând a devenit unul din punctele de atracţie turistică de pe malurile Dunării, alături de alte monumente aflate în apropiere, cum ar fi ruinele podului construit de Apolodor din Damasc pe vremea împăratului Traian sau vestigiile castrului roman de la Drobeta, termele sau amfiteatrul. Este vorba de cetatea de scaun a vestiţilor bani ai Severinului, loc plin de străvechi amintiri, aşa cum îl descrie Alexandru Vlahuţă în „România pitorească”.
Originea numelui cetăţii
Nu se ştie cu exactitate care este originea numelui cetăţii, dar au fost formulate mai multe ipoteze. Prima este legată de numele împăratului roman Septimius Severus, care ridicase Drobeta – oraşul pe ruinele căruia s-a ridicat cetatea – la rang de colonie, după alţii, denumirea derivă din cuvântul slav „severnâi”, care însemnă „nordic”, iar alţii consideră că are o semnificaţie religioasă, deoarece Sfântul Severin de Noricum era protectorul bisericii latine din incinta cetăţii medievale, unde veniseră călugări misionari catolici din regiunea austriacă astfel numită în antichitate.
O cetate disputată vreme de trei secole
Construită de regatul maghiar ca punct de apărare împotriva ţaratului bulgar de Vidin, cetatea, aflată nu departe de podul şi castrul roman, a fost disputată timp de trei secole de regii maghiari şi voievozii munteni şi a fost stăpânită succesiv de aceştia înainte de a fi cucerită de turci. Era sediul Banatului de Severin, o marcă de graniţă cu caracter militar care cuprindea în Evul Mediu o parte din Oltenia, Haţegul şi partea răsăriteană a Banatului.
Primul ban de Severin, Luca, este menţionat în anul 1233, în timpul regelui maghiar Andrei al II-lea. După ce a fost stăpânită o vreme de voievodul muntean Litovoi, cetatea este menţionată în Diploma Cavalerilor Ioaniţi din 1247, aduşi de regele Béla al IV-lea pentru apărarea zonei, ea fiind unul din cele mai importante puncte strategice de pe Dunăre, căci cucerirea ei însemna deschiderea unor noi căi de atac. După înfrângerea regelui maghiar Carol Robert de Anjou la Posada, în anul 1330, de către Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti, cetatea a intrat în stăpânirea acestuia. A fost deţinută şi de Mircea cel Bătrân, care a vizitat-o de mai multe ori, încheind aici un tratat de alianţă antiotomană cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg.
Cetatea a fost ocupată de maghiari după moartea lui Mircea cel Bătrân şi, din porunca regelui Sigismund, a fost restaurată de comitele de Timiş, condotierul florentin Filippo Scolari, care a ridicat aici şi o a doua incintă, cu bastioane pentru artilerie. Mai multe cetăţi de la Dunăre au fost refăcute în acea perioadă pentru a face faţă atacurilor otomane, tot mai primejdioase. Titulatura de ban al Severinului i-a fost încredinţată în 1438 şi lui Ioan de Hunedoara, o dată cu misiunea de a apăra la Dunăre regatul maghiar împotriva turcilor. Cetatea a jucat un rol militar important în 1444, când armata cruciată a trecut Dunărea pentru a ataca Varna. Următorii bani ai Severinului au fost mai mulţi nobili români care fuseseră maghiarizaţi şi catolicizaţi. Sultanul Baiazid al II-lea a încercat să cucerească cetatea, dar atacul a fost îndepărtat de comitele de Timiş Pavel Chinezu.
După cucerirea Constantinopolului, în 1453, atacurile împotriva cetăţilor dunărene s-au înteţit. La începutul secolului al XVI-lea, când a fost reluată ofensiva otomană împotriva Europei centrale, cetatea Severinului a fost atacată şi devastată de mai multe ori, iar în 1524 a fost distrusă definitiv de oştile lui Soliman Magnificul. A rămas în picioare doar un turn, numit de localnici „turnul lui Sever”, câteva ziduri de incintă şi fundaţiile celorlate turnuri.
După distrugerea cetăţii, hotarele Banatului Severinului s-au restrîns între Orşova şi Făget, iar locuitorii au întemeiat o altă aşezare, la o depărtare de trei kilometri. Câteva măsuri de consolidare a ruinelor rămase şi de conservare a acestora au fost luate în secolul al XIX-lea dar o restaurare a cetăţii s-a făcut abia în ultimii ani.
Rezidită după fiecare bătălie
Ruinele care s-au păstrat provin de la cele două incinte, cea exterioară fiind împrejmuită cu un şanţ. În urma săpăturilor arheologice, au fost descoperite mai multe turnuri pătrate care flanchează curtea interioară, s-a reconstituit planul cetăţii şi a fost scos la iveală un bogat material arheologic, mai ales de factură militară. Se mai păstrează peretele unui turn care avea trei etaje, cu o lungime de 9 metri şi o lăţime de 2,5 metri şi urmele unei porţi, aflate într-un colţ al cetăţii.
Cetatea avea o formă dreptunghiulară, cu două ziduri de incintă construite din piatră de râu lipită cu mortar. În mijlocul cetăţii fusese construită o capelă, în bună parte cu materiale luate din castrul roman Drobeta, şi două vetre de fierari pentru atelierul de arme. Exista şi un puţ pentru aprovizionarea cu apă. În cetate au existat două biserici creştine, una catolică şi alta ortodoxă. Intrarea în cetate se făcea printr-o poartă boltită iar fortăreaţa era înconjurată de un şanţ adânc. Timp de aproape 300 de ani, cetatea a fost rezidită după fiecare bătălie, cercetătorii identificând trei etape mai importante de reconstrucţie, în timpul cărora au apărut şi unele modificări şi adăugiri. După distrugerea ei de către turci, cetatea nu a mai fost refăcută.
Cetatea Severinului, reprezentativă pentru istoria oraşului Drobeta Turnu Severin şi a întregii zone a fost reabilitată cu fonduri europene şi inaugurată în toamna acestui an, devenind un obiectiv de mare atracţie pentru turişti.
Surse foto: okeanospotamos.ro, mehedinti.djc.ro, informatiadeseverin.ro, agerpres.ro
