Printre personalităţile bănăţene din prima jumătate a secolului trecut s-a numărat şi avocatul Cornel Grofşorean, care a desfăşurat o bogată activitate publicistică, politică, sociologică, administrativă, juridică, istorică şi culturală.
S-a născut la Periam aproape de Timișoara, în octombrie 1881, într-o familie de intelectuali şi gospodari comloşeni ai căror înaintaşi veniseră din Oltenia în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Încă din copilărie a dobândit dragostea pentru cărţi, ceea ce îl va ajuta să devină unul dintre cei mai de seamă intelectuali bănăţeni din anii interbelici. A urmat şcoala primară şi secundară în mai multe localităţi din zonă din cauză că tatăl său, notar şi primpretor, a fost mutat de mai multe ori cu serviciul, a studiat apoi la gimnaziul confesional săsesc din Sibiu şi şi-a luat bacalaureatul la liceul românesc din Beiuş. Şi-a continuat studiile la facultatea de drept din Budapesta şi a susţinut un doctorat, şi-a luat licenţa în ştiinţe administrative la Oradea şi, din pură pasiune, a urmat o şcoală superioară tehnică de textile.
Primar al Timişoarei şi deputat
În 1913 s-a stabilit la Lugoj, unde a practicat avocatura până la izbucnirea primului război mondial, când a fost trimis pe frontul italian de unde s-a întors o dată cu dezmembrarea imperiului austro-ungar. A militat pentru unirea Banatului cu Regatul României, a participat la 1 decembrie la adunarea de la Alba Iulia iar după unire a fost primul pretor român al Reşiţei, iar în 1920, subprefect al judeţului Caraş-Severin. Între 1921 şi 1922 a fost primar al Timişoarei, urmându-i în funcţie lui Stan Vidrighin, primul primar al administraţiei româneşti.
Din 1922 până în 1927 a fost membru al Partidului Poporului, în 1926 fiind ales deputat de Timiş-Torontal din partea partidului averescan în zona Sânnicolau Mare iar între 1931 şi 1932 a fost din nou primar al Timişoarei, acordând o atenţie deosebită problemelor edilitare ale oraşului dar şi culturii, căci a înzestrat bibiloteca oraşului cu opere reprezentative pentru cultura românească şi universală şi a susţinut viaţa literar-artistică bănăţeană. În paralel, din 1922 până în 1946, a continuat să practice avocatura.
Fondator al Institutului Social Banat Crişana
La iniţiativa sa, în 22 mai 1932 s-a constituit Institutului Social Banat Crişana, bazat pe principiile promovate de şcoala renumitului sociolog Dimitrie Gusti, Grofşorean fiind unul din membrii fondatori, vicepreşedinte şi apoi preşedinte al institutului. A condus efectiv activitatea acestuia până la desfiinţarea sa, în 1946, când noul regim comunist a pus capăt ambiţioaselor proiecte pe care le avea. Împreună cu un grup de intelectuali bănăţeni de diferite profesii care au participat la anchetele de teren şi au cules informaţii pe baza unor chestionare, s-au studiat diverse aspecte ale societăţii bănăţene din anii interbelici precum depopularea, mortalitatea infantilă sau specificul socio-cultural-istoric al unor zone şi s-au întocmit câteva monografii bănăţene, printre care cele ale comunelor Belinţ şi Sârbova.
Împreună cu istoricul Ioachim Miloia a întemeiat longeviva revistă semestrială a instituţiei pe care a condus-o în toţi anii apariţiei sale, din 1933 până în 1946.
A fost prima revistă românească cu caracter ştiinţific din Banat, care însumează aproape 900 de studii, articole, comunicări şi eseuri culturale semnate de colaboratori de prestigiu, care s-au străduit să identifice neajunsuri sociale ale acelor ani, multe controversate, şi să le aducă la cunoştinţa autorităţilor. La un moment dat, din cauza condiţiilor financiare grele, s-a renunţat la anchetele de teren, activitatea institutului fiind restrânsă la editarea revistei. Prin intermediul institutului şi a revistei acestuia, câteva din problemele sociale cele mai acute ale Banatului au ajuns să fie dezbătute în presa bucureşteană şi au intrat în atenţia consiliilor de miniştri.
O activitate publicistică reprezentativă pentru Cornel Grofșorean
Constantin Grofşorean a avut şi o prodigioasă activitate publicistică, începută încă în tinereţe. Din 1910 a colaborat la ziarul „Drapelul” din Lugoj şi a contribuit la înfiinţarea unor ziare, în care a şi publicat. Este autorul a numeroase studii de cercetări socio-istorice şi lucrări apărute în volum, în care tratează curentele social-politice ale vremii, situaţia politică şi culturală a minorităţilor etnice, face observaţii pe marginea unor monografii germane din Banat, o sinteză a problemelor istorice şi social-politice ale provinciei, toate la un loc alcătuind o operă reprezentativă.
A încetat din viaţă în 1949, fiind înmormântat în cimitirul din Lugoj.
Surse foto: comisarul.ro, okazii.ro, wikimapia.org
„”A militat pentru unirea Banatului cu Regatul României, a participat la 1 decembrie la adunarea de la Alba Iulia iar după unire a fost primul pretor român al Reşiţei, iar în 1920, subprefect al judeţului Caraş-Severin.”” de citit şi de luat aminte mai ales cei care vorbesc de anexarea Banatului de către România !