Cetatea Aradului, redată publicului doar după consultarea cetățenilor. Vezi de unde vor...

Cetatea Aradului, redată publicului doar după consultarea cetățenilor. Vezi de unde vor veni banii

0
DISTRIBUIȚI

arad-cetateaAradul devine al doilea oraș user-friendly din România. Cetatea Aradului va fi redată comunităţii locale, dar nu printr-un proiect realizat fără să țină cont de părearea lor. Din contră, așa cum rar se întâmplă în România, arădenii urmează să aibă un cuvânt de spus despre cum va arăta această porţiune a oraşului lor.

„Muzeu, parc ştiinţific, cartier rezidenţial sau zonă industrială care să genereze locuri de muncă sau toate acestea? Decizia va aparţine celor ce locuiesc aici, dar și specialiștilor în urbanism, revitalizare a patrimoniului comunitar, reprezentanți ai industriilor creative și culturale locale.


Primul pas a fost făcut după ce Consiliul Local Arad a aprobat acordul de parteneriat în ședința de săptămâna trecută, devenind astfel al doilea partener instituțional al Institutul pentru Politici Publice (IPP) în cadrul proiectului «Orașul user-friendly: implicare civică pentru revitalizarea fostelor spații urbane industriale», un demers care își propune să promoveze un model inovator de transformare urbană a unor foste obiective astăzi aflate în diferite stadii de degradare sau neutilizate. Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă”, transmit reprezentanții Programului de Cooperare Româno-Elvețian.

Municipiul Arad se alătură celorlaţi doi parteneri implicaţi în proiect, Sectorul 3 din București și municipiul Alba Iulia, într-un efort de revitalizare a patrimoniului comunitar urban, reprezentant de Hala Laminorul (București) și Palatul Principilor (Alba Iulia).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.