Atenție, turiști: risc ridicat de avalanșe în masivul Parâng din vestul țării

Atenție, turiști: risc ridicat de avalanșe în masivul Parâng din vestul țării

0
DISTRIBUIȚI

Atenție, turiști: salvamontiștii din Parâng, județul Hunedoara, atrag atenția asupra faptului că există un risc ridicat de producere de avalanșe pe crestele montane. Din acest motiv, nu sunt recomandate traseele de creastă, mai ales că în perioada următoare temperaturile vor scădea și se anunță viscol.

”La creastă riscul de avalanşă este undeva la gradul 3-4. A nins viscolit, a nins şi pe minus, s-au făcut nişte plăci de vânt.


Este destul de periculos la creastă şi mai ales de pe văi. Cornişe nu sunt foarte multe, dar pe văi sunt acumulări mari de zăpadă. În aceste condiţii nu recomandăm traseele de creastă, mai ales că o să fie viscol, ceea ce va conduce la o vizibilitate redusă şi se anunţă temperaturi destul de scăzute. „Ninge şi cred că ajunge codul şi la noi. Nu a nins foarte mult în ultimele ore, undeva doar la zece centimetri. Vremea, însă, se răceşte şi sunt anunţate precipitaţii importante în continuare”, a declarat, astăzi, pentru Mediafax, Remus Popescu, şeful Salvamont Parâng.

În acest sfârșit de săptămână, în stațiunea montană Parâng sunt așteptați să urce aproximativ o mie de turiști. În acest moment, toate pârtiile sunt deschise, iar stratul de zăpadă măsoară aproape jumătate de metru. În zonele din afara pârtiilor, zăpada este și mai mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.