Eugen Dogariu: „Domnul Robu merge pe principiul că are dreptate cel care...

Eugen Dogariu: „Domnul Robu merge pe principiul că are dreptate cel care vorbește mai mult și mai tare” VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Senatorul PSD de Timiș, Eugen Dogariu, prezent în această seară la emisiunea PRESSALERT LIVE, condamnă ieșirile verbale violente ale primarului Nicolae Robu la adresa celor care-l chestionează pe tema tragediei care a avut loc în timpul furtunii, la Timișoara.

„Domnul Robu a funcționat pe pricipiul are dreptate cel care vorbește mai mult și mai tare. A văzut că funcționează, mai ales în fața celor care a trebuit să dea socoteală. Așa a procedat și acum. Eu nu l-am văzut mergând pe principiul transparenței. Acum vedem un oraș în care, trebuie să recunosc, se întâmplă lucruri, însă se întâmplă haotic. Ni se vând ca și mari succese lucruri ce nu funcționează, avem lucrări făcute în pripă”, crede Eugen Dogariu.

Senatorul PSD a completat spunând că primarul Timișoarei aplică legea așa cum crede el că e bine, nu cum este dată. „Sunt foarte multe aspecte de discutat. E păcat că a trebuit să moară cineva să vedem cu toții că anumite chestii ce trebuie respectate nu sunt. Din păcate, domnul primar nu înțelege că în democrație există mai multe părți, care au și ele părerile lor, care nu întotdeauna laudă partea vizibilă a lucrurilor. Avem o poartă în regim de urgență, niște proceduri nerespectate, oameni care aplică legea după ureche.  Domnul Robu aplică legea așa cum crede că ar trebui să fie să arate, nu cum este. Domnul Robu nu știe nici acum că primul care gestionează o situație de urgență este primarul.


Întrebați-l câte comitete pentru situații de urgență a avut în mandatul său? Din păcate Timișoara a avut și inundații, și furtuni, mai mari sau mai mici. În mandatul meu nu îmi aduc aminte să fi făcut vreu comitet pentru situații de urgență, ci a intervenit comitetul județean, nu cel local”, a precizat fostul prefect de Timiș.

În ceea ce privește lipsa de reacție a organizației PSD Timiș, senatorul PSD a fost de părere că partidul din care face parte și-a făcut treaba. „Îmi place să cred că sunt un om responsabil, să pregătesc înainte să spun un lucru. Acum, organizația PSD, are proiecte care sunt în derulare. Acum, până nu le ducem la final, nu putem să spunem nimic. Au fost reacții în legătură cu cele făcute de Nicolae Robu. Și când s-a vorbit se semaforizare, de trafic. Că nu s-a spus de 10 ori, urlând tare, în stradă, probabil că într-adevăr, lucrurile nu stau cum ar vrea unii. Primul care ar fi trebuit să reacționeze este domnul Robu. Ar fi trebuit să facă o anchetă în primărie să vadă cum s-a dat autorizația de construire. Nu suntem noi cei care ar trebui să facem anchete, ci instituții ale statului”, a declarat Eugen Dogariu.

Referitor la modul în care s-a construit poarta de intrare în Timișoara, senatorul PSD este de părere că „toate aceste lucruri sunt determinate de dorința cuiva de a face lucrurile fără să respecte procedurile. Există instituții ale statului care ar trebui să verifice aceste lucruri. O catastrofă nu se întâmplă dintr-o singură greșeală, sunt mult mai multe și sunt convins că vor fi găsite. Inspectoratul de Stat în Construcții poate să verifice condițiile în care s-a dat autorizația, dacă a fost legal sau nu. Așadar, ISCT-ul are aceste atribuții, posibilități de a vedea dacă a fost legal sau nu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.