Tribunalul Timiș, pedepse lejere pentru doi bărbați care promiteau că rezolvă dosare...

Tribunalul Timiș, pedepse lejere pentru doi bărbați care promiteau că rezolvă dosare cu judecătorii

1
DISTRIBUIȚI

Tribunalul Timiș a dat sentința în dosarul în care au fost trimiși în judecată de DNA doi bărbați care promiteau că vor interveni la magistrați pentru a rezolva dosare în instanță, în același caz fiind cercetați și doi avocați, foști procurori, Pompiliu Stanciu și Angelina Tufariu, care au fost ulteriori scoși de sub urmărire penală din lipsă de probe.

Conform procurorilor „în perioada februarie — aprilie 2017, inculpații Țica Dorel Anton și Mărunțelu Ștefan au pretins de la ruda unei persoane trimise în judecată pentru săvârșirea unor fapte de corupție (martor în prezenta cauză) o sumă de bani, neprecizată inițial, în schimbul căreia au promis că-și vor exercita influența asupra magistraților, în sensul înlocuirii măsurii preventive și obținerii unei condamnări în regim suspensiv de executare față de aceasta din urmă.


Costul influențării judecătorilor urma să fie stabilit ulterior, după înlocuirea măsurii arestării preventive, inculpatul Țica Anton-Dorel declarându-se de acord cu suma de 25.000 euro propusă de martor”.

Tribunalul Timiș i-a condamnat pe cei doi la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, fiind găsiți vinovați de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Sentința poate fi atacată cu apel.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.